Moldovenii marchează împlinirea a doi ani de la evenimentele din 7 aprilie

Moldovenii vor marca joi împlinirea a doi ani de la protestele din 7 aprilie 2009 prin slujbe religioase sau depuneri de flori, fără să spere însă că adevărul despre aceste fapte va putea fi aflat vreodată şi în timp ce urmările acestor evenimente se resimt şi în prezent.

36 afișări
Imaginea articolului Moldovenii marchează împlinirea a doi ani de la evenimentele din 7 aprilie

Moldovenii marchează împlinirea a doi ani de la evenimentele din 7 aprilie (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Potrivit Info-Prim Neo, în mai multe biserici din ţară vor avea loc slujbe în memoria victimelor, în timp ce în Piaţa Marii Adunări Naţionale, locul unde a fost ucis Valeriu Boboc, se vor depune flori, iar premierul Vlad Filat va avea o întâlnire cu participanţii la aceste evenimente.

La doi ani de la protestele din 7 aprilie 2009 din Chişinău, urmările se resimt însă şi în prezent. Astfel, zeci de poliţişti care au fost loviţi cu pietre în Piaţa Marii Adunări Naţionale poartă şi în prezent pastile în buzunar, în timp ce tinerii care au fost bătuţi în comisariate îşi caută în continuare dreptatea în instanţele de judecată. Între timp, fetele care au fost dezbrăcate şi umilite de poliţişti încă nu îşi pot reveni, iar fiul lui Valeriu Boboc, rămas orfan, încă îşi mai caută tatăl, ucis în noaptea de 7 spre 8 aprilie, comentează PRO TV Chişinău.

Protestul din 7 aprilie a fost precedat de o amplă manifestaţie care a avut loc cu o seară înainte. Câteva mii de tineri au venit în centrul capitalei pentru a-şi exprima dezacordul faţă de rezultatele scrutinului din 5 aprilie. Cu pancarte şi sloganuri anticomuniste, ei au protestat faţă de fraudarea alegerilor şi au cerut anularea lor. Protestul a fost organizat de câteva ONG-uri. Ulterior, protestatarilor li s-au alăturat şi câţiva reprezentanţi ai partidelor de opoziţie.

La doi ani de la aceste proteste, Mişcarea 7 aprilie vrea să devină o organizaţie. Astfel, membrii grupului de iniţiativă al mişcării au depus un dosar în acest sens la Ministerul Justiţiei, afirmând că scopul lor este să îi ajute pe tineri să îşi apere drepturile.

Totodată, Partidul Liberal a propus ca 7 aprilie să fie declarată Ziua Libertăţii, transmite Europa Liberă. La propunerea liberalilor, Parlamentul urmează să îi audieze într-o şedinţă specială pe procurorul general, ministrul de Interne şi pe şeful serviciului de informaţii şi securitate. Biroul permanent a aprobat cererea liberalilor, planificând audierile pentru 14 aprilie. Joi, parlamentarii urmează să decidă dacă şedinţa va avea loc cu uşile închise sau dacă va fi deschisă publicului.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că adevărul despre cele întâmplate în urma cu doi ani va fi aflat, în pofida eforturilor celor implicaţi în represiuni şi acte de tortură în scopul distrugerii probelor.

La rândul său, preşedintele Partidului Comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin, a reluat acuzaţiile la adresa liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană, afirmând că ei sunt vinovaţi de distrugerea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Totodată, liderul comuniştilor susţine că tentativa de lovitură de stat continuă şi în prezent.

Între timp, 39 la sută dintre moldoveni nu cred că se va afla vreodată adevărul despre evenimentele din 7 aprilie 2009, iar şase din zece persoane intervievate consideră că acestea vor rămâne un fenomen negativ în istoria Republicii Moldova, potrivit unui sondaj realizat de IMAS la cererea PRO TV, în perioada 2-3 aprilie pe un eşantion de 766 de persoane.

Întrebaţi cine este vinovat de ce s-a întâmplat la 7 aprilie, 28 la sută dintre respondenţi consideră că PCRM, 18 la sută PL şi PLDM, iar 7 la sută tinerii care au participat la manifestaţii. De asemenea aproape jumătate dintre persoanele intervievate afirmă că în evenimentele din 7 aprilie au fost implicate persoane din afara ţării, cei mai mulţi afirmând că acestea au venit din România.

(Material realizat de Iulia Enache, iulia.enache@mediafax.r)

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici