Navi Pillay: Există probe ce indică o responsabilitate a lui al-Assad în crime împotriva umanităţii

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Navi Pillay a anunţat luni, pentru prima dată, că există probe care indică "o responsabilitate" a preşedintelui Bashar al-Assad în crime împotriva umanităţii comise în Siria, ţară în care conflictul s-a soldat cu aproape 126.000 de morţi.

293 afișări
Imaginea articolului Navi Pillay: Există probe ce indică o responsabilitate a lui al-Assad în crime împotriva umanităţii

Bashar al-Assad (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În paralel, rebeli sirieni, inclusiv jihadişti din cadrul Frontului al-Nosra, s-au repliat în oraşul creştin Maaloula, la nord de Damasc, utilizând o tactică insolită, şi anume lansând pneuri umplute cu explozivi împotriva adversarilor.

Pillay a anunţat, la Geneva, că Comisia de anchetă privind situaţia din Siria din cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului a "produs cantităţi enorme de probe (...) cu privire la crime de război şi crime împotriva umanităţii", adăugând că "probele indică o responsabilitate la cel mai înalt nivel al Guvernului, inclusiv a şefului statului" sirian, Bashar al-Assad.

Comisia are ca misiune să ancheteze toate încălcările drepturilor omului, începând din martie 2011, data începerii revoltei în Siria, şi să identifice vinovaţii, pentru a fi judecaţi.

În ultimul raport, în septembrie, Comisia a acuzat regimul de comiterea unor crime împotriva umanităţii şi crime de război, iar rebeliunea de crime de război. Dar nu a numit niciodată oficiali de rang înalt din cadrul regimului şi nici nu l-a menţionat în mod direct pe al-Assad.

Pillay a subliniat că doreşte o anchetă judiciară "naţională sau internaţională credibilă".

Conflictul sirian a început în martie 2011 printr-o revoltă populară care s-a transformat în insurecţie armată împotriva reprimării sângeroase din partea regimului.

Violenţele au cauzat moartea a aproximativ 126.000 de persoane în decurs de aproape trei ani, potrivit unui nou bilanţ întocmit de către Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie.

Aproximativ 35% dintre morţi sunt civili - 44.381, dintre care 6.627 copii şi 4.454 femei -, iar 65% combatanţi. Decesele în rândul forţelor regimului (50.927) sunt de aproape două ori mai importante decât cele în rândul rebelilor (27.746), potrivit acestui ONG care se sprijină pe o reţea de activişti şi surse medicale civile şi militare.

- "O enormă criză umanitară"

În contextul în care violenţele nu dau semne de răgaz, aproximativ un milion de sirieni, cel puţin, nu au de obicei cu ce să se hrănească, luptele şi punctele de control militare afectând distribuirea unui ajutor alimentar, a denunţat Federaţia Internaţională a Crucii Roşii (FICR).

Evocând "o enormă criză umanitară", FICR şi-a exprimat îngrijorarea, odată cu venirea iernii.

Pe teren, rebelii au marcat un punct preluând controlul luni seara, după trei zile de luptă, asupra oraşului creştin Maaloula, la aproximativ 55 de kilometri nord de Damasc, potrivit Observatorului.

Potrivit agenţiei oficiale Sana, rebelii au pătruns în mănăstirea ortodoxă Mar Takla, în care se aflau 40 de clerici şi orfani.

Nunţiul apostolic în Siria, monseniorul Mario Zenari, citat de postul Radio Vatican, a anunţat că 12 clerici au fost luaţi cu forţa, fără să se ştie dacă era vorba despre o răpire sau o preluare a controlului asupra mănăstirii, pentru a obţine mână liberă la Maaloula.

Ministerul sirian de Externe a trimis o scrisoare secretarului general al ONU Ban Ki-moon şi Consiliului de Securitate al ONU în care acuză rebelii de "jefuirea bisericilor" în oraş şi îndeamnă comunitatea internaţională să acţioneze.

În privinţa distrugerii arsenalului chimic sirian, coordonatoarea misiunii comune ONU-OIAC Sigrid Kaag a avertizat că partea "cea mai complexă" abia urmează, "în pofida progreselor semnificative (...) înregistrate".

La rândul său, Pentagonul a început să echipeze o navă pentru a distruge la bord o parte a acestui arsenal, potrivit unui purtător de cuvânt.

În plan politic, emisarul ONU şi Ligii Arabe Lakhdar Brahimi s-a declarat în favoarea creării unei noi Republici, a cărei natură să fie definită de către sirieni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici