O sectă din Rusia îl venerează pe Vladimir Putin ca fiind reîncarnarea Sfântului Apostol Pavel

O sectă din regiunea Nijni-Novgorod îl venerează pe premierul rus, Vladimir Putin, ca fiind reîncarnarea Sfântului Apostol Pavel, potrivit cotidianului Sobesednik, iar purtătorul de cuvânt al Guvernului apreciază că este o recunoaştere a realizărilor acestuia.

295 afișări
Imaginea articolului O sectă din Rusia îl venerează pe Vladimir Putin ca fiind reîncarnarea Sfântului Apostol Pavel

O sectă din Rusia îl venerează pe Vladimir Putin ca fiind reîncarnarea Sfântului Apostol Pavel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Articolul, publicat pe site-ul cotidianului, nu precizează câţi credincioşi are şi nici modul în care funcţionează această sectă, fondată de "Sora Fotina", în această regiune, situată la aproximativ 450 de kilometri est de Moscova.

"Vladimir Putin, care într-o viaţă anterioară era Sfântul Apostol Pavel, se luptă în prezent, alături de restul apostolilor reîncarnaţi, cu Antihrist", precizează Sobesednik, prezentând doctrina cultului.

"Potrivit Bibliei, Sfântul Apostol Pavel a fost, mai întâi, un şef militar care-i persecuta pe creştini, propovăduind, ulterior, Evanghelia", a declarat Sora Fotina.

"Putin a servit un timp în KGB şi a făcut şi lucruri nu tocmai drepte. Când a devenit preşedinte, Sfântul Duh s-a pogorât, şi, ca Apostolul (Pavel), el şi-a condus turma cu înţelepciune", a continuat aceasta.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat, răspunzând unei întrebări din partea Sobesednik, că acest cult reprezintă o formă de recunoaştere a rezultatelor muncii acestuia de un deceniu, de când se află la conducerea statului rus.

"Este pentru prima dată când aud vorbindu-se despre existenţa acestui grup religios. Acest lucru arată o foarte bună apreciere a rezultatelor muncii premierului", a spus Peskov.

"Dar vreau să amintesc, totodată, una dintre porunci, şi anume «să nu îşi faci chip cioplit»", a adăugat el, relevând că Putin îi preferă pe "susţinătorii" săi "admiratorilor" care cad "în idolatrie".

În Rusia există numeroase organizaţii de tineret pro-Putin. De asemenea, în toate magazinele de suveniruri din ţară pot fi achiziţionate numeroase obiecte (căni, tricouri, etc) cu portretul premierului, iar numeroşi oficiali ruşi îl elogiază.

Vladimir Putin a fost nevoit să lase preşedinţia rusă, în 2008, protejatului său de atunci, Dmitri Medvedev, pentru că el nu putea să candideze după două mandate succesive, în perioada 2000-2008. În pofida acestui lucru, el este considerat, în continuare, drept cel mai puternic om din ţară, deşi, după ce a plecat de la Kremlin, conduce Guvernul. Următoarele alegeri prezidenţiale sunt prevăzute în 2012, dar cei doi întreţin un "mister" în jurul intenţiilor lor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici