Obama: China este conştientă că Phenianul reprezintă o ameninţare pentru securitatea sa

China este conştientă de "ameninţarea semnificativă" pe care o reprezintă Coreea de Nord la adresa securităţii sale, a asigurat, vineri, preşedintele Barack Obama, care a avertizat Phenianul că nu va obţine "nimic" prin ameninţări.

165 afișări
Imaginea articolului Obama: China este conştientă că Phenianul reprezintă o ameninţare pentru securitatea sa

Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"China începe să admită că regimul din Coreea de Nord reprezintă o problemă semnificativă pentru propria securitate", a declarat Obama, într-o conferinţă comună de presă organizată la Seul cu omologul său sud-coreean, Park Geun-Hye.

"Coreea de Nord nu va obţine nimic prin ameninţări", a avertizat preşedintele american.

Barack Obama a sosit vineri în Coreea de Sud, cea de-a doua etapă a turneului în Asia.

De mai multe zile, Seulul şi experţii susţin că au observat semne în vederea pregătirii celui de-al patrulea test nuclear în Nord, la baza Punggye-ri.

De altfel, Institutul americano-coreean de la Universitatea Johns Hopkins a anunţat că imagini din satelit realizate în urmă cu două zile arată o intensificare a activităţilor la baza Punggye-ri şi a apreciat că acestea au cel mai probabil legătură cu "pregătirea unei noi detonări".

Analiza imaginilor sugerează o intensificare a activităţilor - maşini, transport de materiale - în apropierea intrărilor în cele două tuneluri unde au avut loc testele subterane precedente, a adăugat institutul.

Aflat în vizită la Tokyo, prima etapă a turneului în Asia, preşedintele Barack Obama a cerut Beijingului, singurul aliat cu influenţă asupra Phenianului, să convingă Coreea de Nord să renunţe la programul nuclear, afirmând că rolul Chinei în acest dosar este "capital".

Coreea de Nord a desfăşurat trei teste nucleare: în octombrie 2006, mai 2009 şi februarie 2013, interzise de ONU şi care au fost urmate de înăsprirea sancţiunilor internaţionale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici