Premierul irakian promite că gruparea Stat Islamic va fi învinsă în Irak în 2016: "Aceasta va fi lovitura fatală şi finală pentru Daech"

Premierul irakian, Haidar al Abadi, a declarat în cadrul unui discurs televizat că gruparea Stat Islamic va fi învinsă în Irak în 2016, după ce a fost înlăturată din oraşul Ramadi, relatează Le Figaro în ediţia electronică.

Premierul irakian promite că gruparea Stat Islamic va fi învinsă în Irak în 2016 (Imagine: AFP/Mediafax Foto)

"2016 va fi anul marii victorii finale, sfârşitul prezenţei Daech (Statul Islamic-n.r.) în Irak", a afirmat luni premierul irakian, salutând eliberarea oraşului Ramadi.

"Vom trece la eliberarea Mosulului şi aceasta va fi lovitura fatală şi finală pentru Daech", a adăugat el, referindu-se la cel mai mare oraş aflat sub controlul organizaţiei teroriste, situat în nordul Irakului.

Armata irakiană a anunţat duminică recucerirea centrului oraşului Ramadi, situat la 100 de kilometri vest de Bagdad, care fusese ocupat de gruparea islamistă Stat Islamic în luna mai.

Forţele irakiene au anunţat luni că oraşul Ramadi a fost "eliberat" în totalitate de militanţi ai grupării teroriste Stat Islamic, adăugând că drapelul Irakului a fost arborat pe complexul guvernamental.

Forţele guvernamentale irakiene, susţinute de raiduri ale coaliţiei conduse de SUA, au luptat câteva săptămâni pentru a recuceri oraşul predominant sunnit.

Preşedintele francez, Francois Hollande, a discutat la telefon cu premierul irakian, Haidar al Abadi, şi "l-a felicitat pentru eliberarea oraşului Ramadi de către forţele irakiene, care constituie cea mai importantă victorie de la începutul luptei împotriva organizaţiei teroriste Daech", a informat Palatul Elysee luni, într-un comunicat.

"Este o etapă majoră pentru restabilirea în Irak a autorităţii statului în serviciul tuturor cetăţenilor săi", a adăugat preşedinţia franceză.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 15 comentarii
Taguri:
IRAK ,
GUVERN ,
SI
COMENTARII
  • anonim 30 dec 2015

    interesant

  • Finalul Fatal 30 dec 2015

    Foarte tare planul care va duce la disparitia ISIS. Cre va fi si FATAL si FINAL. Dar va fi urmat de alte lovituri coordonate...

  • Liviu Chilian 30 dec 2015

    What a poor thing this Abadi. An ambulatory corpse contaminated with Megalomaniacal Jewnglishtanitis. I bet a half penny that by mid 2016 this puppet won't be prime SINISTER and Kurdland, one of the three countries in one as it is Iraq now, will secede and unite with Kurdland of Turkey

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Momentul în care audienţele au luat-o razna. Scene memorabile în direct. „Am un talent desăvârşit!”