Presa oficială nord-coreeană: Oamenii din Phenian abia îşi pot reţine bucuria după testul nuclear

Al treilea test nuclear efectuat de către Phenian a provocat un val de indignare în rândul comunităţii internaţionale, dar în Coreea de Nord locuitorii "abia îşi pot reţine bucuria", scrie presa nord-coreeană oficială miercuri.

2277 afișări
Imaginea articolului Presa oficială nord-coreeană: Oamenii din Phenian abia îşi pot reţine bucuria după testul nuclear

Presa oficială nord-coreeană: Oamenii din Phenian abia îşi pot reţine bucuria după testul nuclear (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Oamenii din Phenian abia îşi puteau reţine bucuria", scrie agenţia oficială KCNA, care a intervievat "cetăţeni obişnuiţi". Imagini televizate prezentau nord-coreeni care îşi manifestau bucuria şi aplaudau anunţarea testului nuclear, anunţat drept o "reuşită' de către regim.

"Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mă simt mai bine în adâncul sufletului", a declarat pentru KCNA Kim Yong-il, în vârstă de 39 de ani, un conductor de tren, la Phenian. "Aş vrea să transmit lumii întregi că răspunsul nostru va fi tot mai viguros, dincolo de imaginaţie, faţă de ostilitatea inamicilor noştri", a adăugat el.

Afirmaţiile respectă linia trasată de către comunicatele oficiale ale Phenianului. Ministerul nord-coreean al Apărării a avertizat marţi că "dacă Statele Unite complică situaţia, cu ostilitatea lor insistentă, vom fi obligaţi să efectuăm a doua, chiar a treia, serie de acţiuni".

Tiruri de rachete sau rachete cu rază lungă de acţiune şi teste nucleare provoacă manifestaţii de bucurie pe străzile capitalei nord-coreene, despre care nu se ştie cât de spontane sunt.

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au "condamnat ferm" noul test nuclear, după cele din 2006 şi 2009, şi au anunţat că vor depune eforturi pentru a adopta "măsuri adecvate", prin intermediul unei noi rezoluţii.

Un profesor, Oh Il-jin, în vârstă de 62 de ani, tot la Phenian, a calificat reacţia comunităţii internaţionale drept o "farsă ridicolă", potrivit KCNA, şi a îndemnat la "represalii fără milă" împotriva Statelor Unite.

El şi-a exprimat indignarea mai ales faţă de condamnarea tirului nord-coreean de rachetă cu rază lungă de acţiune din decembrie 2012.

Phenianul sublinia că această rachetă cu rază lungă de acţiune avea scopuri ştiinţifice şi plasa pe orbită un satelit civil, dar comunitatea internaţională l-a asimilat unui tir deghizat de rachetă.

"Statele Unite nu încetează să numească satelitul nostru «o rachetă». Mi-ar plăcea să tragem o rachetă adevărată către Coasta de Nord-Est a Statelor Unite, pentru ca ei să poată înţelege cu adevărat diferenţa dintre un satelit şi o rachetă cu rază lungă de acţiune", a declarat profesorul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici