Putin despre Obama: Un "foarte bun interlocutor"

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a negat miercuri că are relaţii personale proaste cu omologul său american, Barack Obama, pe care l-a numit un "foarte bun interlocutor" care "ştie să asculte", cu o zi înainte de summitul G20 de la Sankt Petersburg.

410 afișări
Imaginea articolului Putin despre Obama: Un "foarte bun interlocutor"

Preşedintele american, Barack Obama şi preşedintele rus, Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Preşedintele Statelor Unite este un foarte bun interlocutor, este uşor să discuţi cu el pentru că este clar ceea ce vrea, poziţia sa este clară şi ştie să asculte poziţia unei alte persoane", a declarat Putin într-un interviu acordat postului public de televiziune Pervîi Kanal.

"Toate discuţiile noastre sunt foarte constructive, foarte concrete şi foarte directe", a declarat el.

"Este interesant pentru mine să lucrez cu el", a subliniat Putin.

După revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin, în mai 2012, pentru un al treilea mandat prezidenţial, relaţiile ruso-americane s-au deteriorat, în special din cauza divergenţelor privind conflictul sirian şi situaţia drepturilor omului în Rusia.

Tensiunile dintre Moscova şi Washington au atins apogeul în această vară, după decizia Rusiei de a-i acorda azil temporar fostului consultant al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden, căutat de Statele Unite.

Preşedintele Obama a anulat summitul bilateral prevăzut la Moscova, cu o zi înaintea summitului G20 de la Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei) la 5-6 septembrie.

Preşedintele rus a declarat, miercuri, că a fost dezamăgit de decizia lui Obama, subliniind însă că nu vede "nimic catastrofal" în aceasta.

"Înţelegem că poziţia Rusiei în privinţa unor aspecte provoacă iritarea administraţiei americane", a declarat el.

"Dar ar fi bine pentru noi toţi să nu ne irite, ci să fie răbdători şi să lucreze la găsirea unor soluţii, a subliniat Putin.

Chiar dacă nicio întâlnire bilaterală între Putin şi Obama nu este prevăzută oficial în cadrul summitului G20, preşedintele rus a declarat că el "contează mult pe o discuţie cu omologul său american" la Sankt Petersburg, în special pentru a vorbi despre conflictul din Siria.

"Toate întâlnirile noastre precedente au fost foarte constructive", a subliniat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici