LIVE TEXT  Războiul din Ucraina, ziua 573. Avansul trupelor ucrainene stagnează. Situaţia rămâne tensionată în estul ţării / 27 de drone şi o rachetă balistică au fost distruse în ultimele ore / Zelenski afirmă că Putin este al doilea Hitler / Kievul va primi zeci de tancuri din Danemarca

  • Guvernul ucrainean demite şase miniştri adjuncţi ai apărării
  • Rusia redistribuie mii de trupe în regiunea Zaporojie
  • Germania pregăteşte un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 430 de milioane de dolari
4907 afișări
Imaginea articolului Războiul din Ucraina, ziua 573. Avansul trupelor ucrainene stagnează. Situaţia rămâne tensionată în estul ţării / 27 de drone şi o rachetă balistică au fost distruse în ultimele ore / Zelenski afirmă că Putin este al doilea Hitler /  Kievul va primi zeci de tancuri din Danemarca

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

UPDATE 22:00 UE condamnă ofensiva Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah

Înalţii oficiali ai UE au condamnat ofensiva militară a Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah, lansată la 19 septembrie, solicitând încetarea imediată a ostilităţilor.
 
"UE condamnă escaladarea militară din Karabah şi deplânge pierderea de vieţi omeneşti", a declarat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.
 
"Cerem încetarea imediată a ostilităţilor şi ca Azerbaidjanul să înceteze activităţile militare actuale. Este necesar angajamentul tuturor părţilor pentru a lucra în vederea obţinerii unor rezultate negociate."

UPDATE 21:00 Marea Britanie promite "zeci de mii" de proiectile de artilerie pentru Ucraina

Marea Britanie va furniza Ucrainei alte zeci de mii de proiectile de artilerie în lunile următoare, a declarat secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, după reuniunea Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, care a avut loc la Ramstein, în Germania.
 
"Astăzi am demonstrat angajamentul de neclintit al Regatului Unit faţă de Ucraina şi am stabilit mai mult sprijin militar, inclusiv promisiunea de a oferi alte zeci de mii de obuze de artilerie pentru a permite Ucrainei să se apere", a declarat Shapps, citat de Reuters.
 
"Am stabilit, de asemenea, modul în care Regatul Unit va merge mai departe în lunile următoare în domeniile noastre prioritare de sprijin, inclusiv în ceea ce priveşte apărarea aeriană şi capacităţile de atac cu rază lungă de acţiune, precum şi în ceea ce priveşte instruirea".

UPDATE 20:00 Biden cere liderilor ONU să fie alături de Ucraina împotriva agresiunii ruseşti

Preşedintele SUA, Joe Biden, a făcut apel la liderii mondiali să fie alături de Ucraina împotriva agresiunii ruseşti, în discursul său din 19 septembrie, în cadrul Adunării Generale a ONU.
 
Şeful statului american a subliniat că nicio naţiune nu doreşte să pună capăt războiului mai mult decât Ucraina, subliniind că Washingtonul va sprijini Kievul în efortul său de a ajunge la o soluţie diplomatică şi la o pace durabilă.
 
"Rusia este singura responsabilă pentru acest război. Numai Rusia are puterea de a pune capăt imediat acestui război şi numai Rusia stă în calea păcii", a declarat Biden la sediul ONU din New York.
 
Preşedintele a afirmat angajamentul SUA şi al aliaţilor săi de a sprijini Ucraina în lupta sa pentru libertate.
 
"Rusia crede că lumea se va plictisi şi îi va permite să brutalizeze Ucraina fără consecinţe", a spus Biden. "Dacă permitem ca Ucraina să fie ciopârţită, este independenţa oricărei naţiuni în siguranţă?".

UPDATE 19:00 Shoigu soseşte la Teheran pentru discuţii cu liderii militari iranieni

O delegaţie rusă condusă de ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a sosit la Teheran pe 19 septembrie pentru discuţii cu conducerea militară iraniană, a anunţat Ministerul rus al Apărării.
 
Moscova a precizat că vizita are ca scop consolidarea legăturilor militare dintre cele două ţări, în condiţiile în care Rusia devine din ce în ce mai dependentă de sprijinul extern în războiul său împotriva Ucrainei.
 
Iranul a furnizat Rusiei drone kamikaze Shahed pe care armata rusă le foloseşte în mod regulat în loviturile aeriene împotriva Ucrainei.

UPDATE 18:00 Ucraina a refuzat 10 tancuri Leopard 1 din partea Germaniei din cauza stării proaste

Ucraina a refuzat să accepte un lot recent de 10 tancuri Leopard 1A5 trimise de Germania, spunând că acestea au nevoie de reparaţii pe care armata ucraineană nu este capabilă să le efectueze, a relatat publicaţia germană Spiegel.
 
Potrivit publicaţiei, Kievul a notificat recent Berlinul că lotul recent de tancuri Leopard sosit în Polonia necesită reparaţii majore.
 
Germania ar fi trimis experţi în Polonia pentru a inspecta vehiculele. Spiegel a precizat că, potrivit concluziei acestora, tancurile au fost grav uzate în timpul instruirii soldaţilor ucraineni pe vehicule în Germania.

UPDATE 17:00 Polonia anunţă că ar putea reduce ajutorul pentru refugiaţii ucraineni anul viitor

Polonia nu va extinde probabil sprijinul pentru cei aproximativ 1 milion de refugiaţi ucraineni pe care îi găzduieşte în aceeaşi măsură pentru anul următor, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Müller.
 
Polonia a găzduit cel mai mare număr de refugiaţi ucraineni dintre toate ţările. ONU înregistrează aproximativ 6 milioane de refugiaţi care locuiesc în străinătate ca urmare a agresiunii ruseşti.
 
În semn de solidaritate cu Ucraina, Varşovia a decis să ajute refugiaţii ucraineni prin renunţarea la cerinţele de rezidenţă şi prin oferirea accesului gratuit la educaţie, asistenţă medicală şi beneficii familiale.
 
Acum, guvernul polonez semnalează că acest ajutor ar putea să nu fie prelungit pentru 2024, cel puţin nu la aceeaşi scară.

UPDATE 16:00 Letonia închide punctul de trecere a frontierei cu Belarus

Letonia va închide unul dintre cele două puncte de trecere a frontierei cu Belarus din cauza crizei actuale a migranţilor provocată de Minsk, a anunţat guvernul leton.
 
Letonia a suspendat funcţionarea punctului său de trecere a frontierei Silene, în timp ce al doilea punct de control cu Belarus va rămâne deschis pentru transportul de mărfuri, circulaţia umanitară urgentă şi urgenţe.

UPDATE 15:00 Şeful apărării din SUA îndeamnă naţiunile să ofere Ucrainei mai multe sisteme de apărare aeriană

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, i-a îndemnat pe liderii aliaţi din domeniul apărării să "sape adânc" şi să furnizeze mai multe sisteme de apărare aeriană Ucrainei.

"Apărarea antiaeriană salvează vieţi", a declarat Austin în deschiderea reuniunii Grupului de contact pentru apărare din Ucraina la baza aeriană Ramstein din Germania.

"Aşa că îndemn acest grup să continue să sape adânc în ceea ce priveşte apărarea aeriană terestră pentru Ucraina. Trebuie să continuăm să facem presiuni pentru a furniza Ucrainei sisteme de apărare aeriană şi interceptoare."

UPDATE 14:00 Ucraina va primi zeci de tancuri din Danemarca

Danemarca va dona zeci de tancuri Ucrainei, potrivit unor informaţii care provin de la un ministru danez.

Potrivit informaţiei furnizate de Sky News, Danemarca va dona 45 de tancuri.

Donaţia va consta din 30 de tancuri Leopard 1 şi 15 tancuri T-72, susţine agenţia Ritzau, care-l citează pe ministrul Apărării, Troels Lund Poulsen.

La începutul acestui an, Danemarca şi Olanda au donat împreună 14 tancuri Leopard 2.

De asemenea, în februarie, Danemarca, Olanda şi Germania au anunţat că vor repara şi moderniza cel puţin 100 de tancuri vechi Leopard 1 pentru a le trimite în Ucraina.

UPDATE 13:00 Putin este "al doilea Hitler", spune Zelenski

Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că "a crescut un al doilea Hitler" în persoana lui Vladimir Putin.

Într-o intervenţie la CBS, preşedintele ucrainean a declarat că Ucraina luptă pentru a preveni cel de-al treilea război mondial.

El a spus: "Nu-l putem schimba pe Putin. Societatea rusă a pierdut respectul lumii: l-au ales şi l-au reales şi au ridicat un al doilea Hitler. Ei au făcut acest lucru. Nu ne putem întoarce în timp. Dar îl putem opri aici".

UPDATE 12:30 Armata norvegiană va dona Ucrainei 50 de vehicule de transport marfă

Armata norvegiană va dona Ucrainei zeci de vehicule pe şenile care transportă mărfuri, potrivit Sky News.

Anunţul a fost făcut marţi de reprezentanţii Guvernului norvegian.

Este vorba despre vehicule pe şenile care pot fi folosite pe teren accidentat.

Acestea vor fi utile pe front, pentru a livra provizii în regiunile unde nu sunt drumuri sau unde infrastructura a fost distrusă în timpul războiului.

„Acestea sunt importante pentru a livra provizii în zonele în care nu există drumuri", a declarat ministrul norvegian al apărării, Bjorn Arild Gram.
Armata norvegiană va dona aproximativ 50 transportatoare de marfă.

UPDATE 11:00 Miniştrii G7 cer Chinei să facă presiuni asupra Rusiei pentru a opri agresiunea din Ucraina

Miniştrii de externe din Grupul G7 s-au reunit în marja Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi au publicat o declaraţie comună în care au solicitat Chinei să facă presiuni asupra Rusiei pentru a pune capăt agresiunii sale în Ucraina.

În declaraţie, publicată de Ministerul de Externe al Japoniei, se arată că membrii speră că China va face presiuni pentru retragerea imediată, completă şi necondiţionată a trupelor ruseşti din Ucraina.

UPDATE 09:30 27 de drone şi o rachetă balistică au fost distruse în ultimele ore

Autorităţile din Ucraina susţin că în noaptea de luni spre marţi au fost distruse 27 de drone şi o rachetă balistică lansate de ruşi. Totuşi, au fost şi lovituri care şi-au atins ţinta, potrivit Sky News.

Sistemele de apărare aeriană din Ucraina au distrus 27 din 30 de drone şi o rachetă Iskander pe care ruşii le-au lansat marţi dimineaţă, au anunţat reprezentanţii forţei aeriene a Ucrainei pe Telegram.

Dronele Shahed fabricate de Iran au fost distruse în regiunile sudice, centrale şi vestice ale Ucrainei, în timp ce racheta a fost lansată în direcţia Krivoi Rog în centrul Ucrainei, au transmis ucrainenii.

Loviturile aeriene ale ruşilor au evitat apărarea antiaeriană în vestul Ucrainei. În oraşul Liov, o persoană a fost rănită şi un incendiu uriaş a izbucnit la un depozit industrial

„O femeie şi un bărbat au fost găsiţi sub dărâmături în Liov. Conform informaţiilor preliminare, femeia nu a fost rănită. Bărbatul este într-o stare gravă", a spus guvernatorul Maxim Kozitsky pe Telegram.

Primarul oraşului Liov, Andriy Sadovyi, a declarat că un depozit industrial a luat foc în urma atacului. El a mai spus că alertele de raid aerian din regiune au sunat aproape trei ore.

UPDATE 08:00 Rusia a pierdut 273.460 de soldaţi în Ucraina de la începutul războiului

Statul Major General al forţelor armate ucrainene a raportat marţi că Rusia a pierdut 273.460 de soldaţi în Ucraina de la începutul invaziei.

Acest număr include 520 de pierderi suferite de forţele ruse doar în ultima zi.

Potrivit raportului, Rusia a pierdut, de asemenea, 4.628 de tancuri, 8.851 de vehicule de luptă blindate, 8.601 de vehicule şi rezervoare de combustibil, 6.062 de sisteme de artilerie, 778 de sisteme de rachete cu lansare multiplă, 526 de sisteme de apărare aeriană, 315 avioane, 316 elicoptere, 4.784 de drone şi 20 de nave de război sau ambarcaţiuni.

UPDATE 05:00 Rusia lansează un atac aerian asupra oraşului Liov, aflat în vestul Ucrainei

Oraşul Liov din vestul ţării a fost zguduit de explozii la primele ore ale zilei de marţi, potrivit rapoartelor emise de oficialii locali.

Sistemele de apărare antiaeriană au fost angajate în respingerea unui atac aerian rusesc.

Atât primarul oraşului Liov, Andriy Sadovyi, cât şi guvernatorul regiunii, Maxim Kozitsky, au îndemnat oamenii să rămână în adăposturi, deoarece se aşteptă la mai multe raiduri aeriene.

Jumătatea de vest a Ucrainei este sub alertă de raid aerian.

UPDATE 04:00 Preşedintele Zelenski vizitează soldaţii ucraineni în spitalul din New York

După ce a sosit în New York City pe 18 septembrie pentru reuniunea Adunării Generale a Naţiunilor Unite, preşedintele Volodimir Zelenski a vizitat soldaţii ucraineni răniţi aflaţi în recuperare la Spitalul Universitar din Staten Island.

UPDATE 03:00 Unităţile antiaeriene ruse au doborât trei „ţinte aeropurtate”

Trei „ţinte aeropurtate” au fost doborâte de unităţile antiaeriene ruse, deasupra regiunii Belgorod, potrivit guvernatorului regional.

Vyacheslav Gladkov a scris pe Telegram că rapoartele iniţiale au indicat unele daune la liniile electrice.

Nu au fost raportate victime.

UPDATE 02:00 Guvernul ucrainean face curăţenie în Ministerul Apărării

Guvernul ucrainean demite şase miniştri adjuncţi ai apărării.

Printre adjuncţii miniştrilor apărării demişi se numără Hanna Maliar, Volodymyr Havrylov, Rostyslav Zamlynskyi, Denys Sharapov, Andrii Shevchenko şi Vitalii Deineha.

UPDATE 01:30 Ucraina dă în judecată trei ţări membre UE din cauza unor interdicţii legate de import

UPDATE 00:00 Rusia bombardează Harkov

Trupele ruse au lansat un atac împotriva oraşului Harkov. Ruşii au vizat zona de nord-est a oraşului, însă nici centrul nu a fost iertat de rachete, potrivit primarului Ihor Terekhov.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici