Schimb de focuri între Pakistan şi Afganistan, la frontiera comună

Trupele pakistaneze şi afgane au fost implicate într-un schimb de focuri de artilerie la frontiera dintre cele două ţări, cel puţin o persoană murind în urma confruntărilor, anunţă oficiali militari.

24 afișări
Imaginea articolului Schimb de focuri între Pakistan şi Afganistan, la frontiera comună

Schimb de focuri între Pakistan şi Afganistan, la frontiera comună (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Este vorba de cel mai grav incident între militarii celor două ţări după cel din mai 2007, soldat cu moartea a trei civili şi a unui poliţist afgan.

Un ofiţer din cadrul armatei afgane a confirmat existenţa incidentului armat, acuzând partea pakistaneză că a deschis focul.

"În cursul dimineţii, trupele pakistaneze au deschis focul spre posturile de poliţie din districtul Gurbuz (provincia Khost). Militarii noştri au ripostat. Ne-au atacat fără motiv. Luptele continuă şi nu sunt victime de partea noastră", a spus oficialul afgan.

"Forţele afgane au lansat mai multe obuze de mortieră asupra poziţiilor noastre, omorând un militar şi rănind alţi trei, iar noi am ripostat", a declarat un oficial de rang înalt al armatei pakistaneze.

Zona muntoasă situată la frontiera dintre Afganistan şi Pakistan este un fief al rebelilor talibani şi al membrilor reţelei al-Qaida.

Provincia Khost, unul dintre bastioanele talibanilor afgani, este situată la frontiera cu regiunea tribală pakistaneză Waziristanul de Nord.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici