Rex Tillerson se va întâlni cu omologul său rus, Serghei Lavrov, iar discuţiile vor viza securitatea internaţională, inclusiv lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic şi conflictele din Siria şi Ucraina.
„Apreciem obiectivul anunţat al noii conduceri a SUA de a schimba în bine situaţia la nivel mondial, dar credem că ar trebui să aşteptăm acţiunile propriu-zise. Sperăm că vizita noului secretar de Stat american va ajuta la sporirea înţelegerii reciproce”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe rus.
Rusia vrea ca SUA să renunţe la sancţiunile economice impuse în urma crizei din Ucraina şi să facă front comun în privinţa situaţiei din Siria.
Departamentul de Stat american a confirmat vizita şi a precizat că Rex Tillerson va discuta „despre situaţia din Ucraina, despre eforturile antiteroriste, în primul rând lupta împotriva grupării Stat Islamic, despre relaţiile bilaterale, precum şi despre ultimele evoluţii din Coreea de Nord şi Siria”.
Relaţiile bilaterale SUA-Rusia rămân un subiect sensibil pentru noua Administraţie Trump, în condiţiile în care agenţiile de aplicare a legii şi parlamentarii americani cercetează posibile legături între campania electorală a lui Donald Trump şi regimul de la Kremlin.
Sub preşedinţia lui Barack Obama, comunicarea dintre Moscova şi Washington a ajuns la nivelul cel mai scăzut de la sfârşitul Războiului Rece, după ce Rusia a anexat provincia ucraineană Crimeea în 2014.
Citeşte şi: Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: Regimul Bashar al-Assad are principala responsabilitate pentru atrocităţile din Siria
Citeşte şi: Dejucarea celui de-al doilea atac a salvat sute de vieţi la metroul din Sankt-Petersburg
Citeşte şi: Aproximativ 30 de persoane,trimise în Turcia pentru a primi îngrijiri medicale după atacul din Siria
Citeşte şi: Kazahstanul se oferă să asiste Rusia în ancheta privind explozia de la metroul din Sankt-Petersburg