SUA analizează posibilitatea staţionării de bombardiere în Australia, pentru intimidarea Chinei

Statele Unite au iniţiat negocieri cu Australia pentru a staţiona bombardiere cu rază lungă de acţiune pe teritoriul australian, o manevră care are rolul de a intimida China, afirmă oficiali de la Pentagon citaţi de Fox News.

33932 afișări
Imaginea articolului SUA analizează posibilitatea staţionării de bombardiere în Australia, pentru intimidarea Chinei

SUA analizează posibilitatea staţionării de bombardiere în Australia, pentru intimidarea Chinei

Potrivit locotenentului Damien Pickart, un purtător de cuvânt al Forţelor Aeriene americane, Statele Unite ar putea trimite bombardiere B-1 şi ar putea extinde misiunile avioanelor B-52.

Discuţiile sunt preliminare, a precizat Pickart.

"Aceste misiuni ar oferi oportunităţi regionale şi ar constitui o forţă credibilă de atac la nivel global şi o măsură de disuasiune pentru menţinerea păcii şi securităţii în regiunea Indo-Asia-Pacific", a explicat Damien Pickart, citat de Reuters.

Premierul Australiei, Malcolm Turnbull, a refuzat să comenteze informaţiile.

Manevra Statelor Unite şi Australiei ar reprezenta o formă suplimentară de presiune asupra Chinei.

Statele Unite au intensificat recent patrulele navale în Marea Chinei de Sud, invocând respectarea principiului "libertăţii de navigaţie". În urmă cu câteva zile, Forţele Navale americane au trimis un portavion şi cinci nave militare de escortă în Marea Chinei de Sud, pe fondul tensiunilor cu Administraţia din China.

În replică, Administraţia de la Beijing susţine că are nevoie de armament în Marea Chinei de Sud din cauza "procesului de militarizare" lansat de Statele Unite.

În octombrie 2015, Statele Unite au trimis o navă militară în apropierea unei insule artificiale chineze din Marea Chinei de Sud, manevra având rolul de a contesta revendicările teritoriale ale Beijingului. Distrugătorul USS Lassen, aparţinând Forţelor Navale americane, s-a apropiat la 22 de kilometri de Insula Spratly, la limita apelor teritoriale revendicate de China. Trimiterea navei militare americane a avut rolul de a contesta revendicările teritoriale ale Beijingului într-o zonă revendicată de China, Brunei, Malaysia, Filipine, Taiwan şi Vietnam. Forţele navale chineze au urmărit şi au transmis avertismente distrugătorului american, a anunţat Guvernul de la Beijing, atrăgând atenţia că armata chineză va răspunde "provocărilor" Statelor Unite.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici