Trei islamişti membri ai grupului SI care intenţionau să deturneze un avion, arestaţi în SUA

Autorităţile americane au arestat trei islamişti care intenţionau să deturneze un avion de pasageri cu scopul de a ajunge în Siria, unde urmau să se alăture combatanţilor organizaţiei teroriste Stat Islamic, unul dintre indivizi exprimând intenţia de a-l asasina pe preşedintele SUA, Barack Obama.

1583 afișări
Imaginea articolului Trei islamişti membri ai grupului SI care intenţionau să deturneze un avion, arestaţi în SUA

Trei islamişti membri ai grupului SI care intenţionau să deturneze un avion, arestaţi în SUA

Cei trei islamişti - Akhror Saidakhmetov (în vârstă de 19 ani), originar din Kazahstan, Abdurasul Hasanovich Juraboev (24 de ani), din Uzbekistan, şi Abror Habibov (30 de ani), din Uzbekistan - locuiesc în cartierul new-yorkez Brooklyn.

Potrivit CNN, Akhror Saidakhmetov a fost arestat miercuri după-amiază pe Aeroportul John F. Kennedy din New York. Islamistul încerca să urce într-un avion pentru a ajunge în Turcia, în drumul spre Siria.

Abdurasul Hasanovich Juraboev avea un bilet de avion spre Istanbul, pentru luna martie, fiind suspectat de apartenenţă la grupul terorist Stat Islamic şi de ajutarea lui Saidakhmetov. Abror Habibov este acuzat de complicitate. Doi suspecţi au fost arestaţi la New York, iar unul în Miami.

Procurorii americani susţin că unul dintre terorişti a declarat că se intenţiona deturnarea unui avion de pasageri pentru a ajunge cu el în Siria, astfel încât grupul terorist "Stat Islamic să aibă o aeronavă".

Abdurasul Jaraboev postase următorul mesaj pe o reţea de socializare: "Este oare posibil să devenim martiri oriunde am fi? Putem oare să îl împuşcăm pe Barack Obama, cu riscul de a ne pierde vieţile?"

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici