Ucraina vrea să relanseze procesul de aderare la NATO

Ucraina intenţionează să relanseze procesul de aderare la NATO, în faţa "agresiunii" ruse, a declarat vineri premierul Arseni Iaţeniuk.

772 afișări
Imaginea articolului Ucraina vrea să relanseze procesul de aderare la NATO

Arseni Iaţeniuk (Imagine; Mediafgax Foto/AFP)

"Guvernul supune Parlamentului un proiect de lege vizând anularea statutului de stat nealiniat al Ucrainei şi revenirea pe calea aderării la NATO", a declarat Iaţeniuk, în cadrul Consiliului de miniştri.

Kievul a cerut joi statelor occidentale un ajutor militar "de anvergură" în contextul intrării trupelor ruse în estul separatist, generând temeri privind un război deschis între Rusia şi Ucraina.

Kievul a afirmat că "trupe ruse" au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk, unde au avut loc confruntări violente în ultimele zile.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi-a anulat vizita în Turcia din cauza "intruziunii trupelor ruse" în Ucraina, unde situaţia se "deteriorează rapid", şi a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, pentru a elabora un plan de acţiune.

La rândul său, un important oficial militar din cadrul NATO a declarat că peste o mie de soldaţi ruşi luptă în prezent pe teritoriul ucrainean şi în special în zona oraşului Novoazovsk, apreciind că prezenţa acestora este "foarte îngrijorătoare".

Ambasadorul rus la OSCE, Andrei Kelin, a declarat însă, la finalul unei reuniuni a organizaţiei la Viena, că nu există soldaţi ruşi în Ucraina.

Kievul a acuzat în repetate rânduri trupele ruse că acţionează pe teritoriul său pentru a-i susţine pe separatiştii proruşi în faţa forţelor ucrainene. Moscova a respins întotdeauna aceste acuzaţii, însă NATO şi Polonia susţin că au dovezi în acest sens.

Aceste acuzaţii au fost relansate săptămâna aceasta, după ce Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) a anunţat arestarea a zece paraşutişti ruşi pe teritoriul ucrainean, la aproximativ 20 de kilometri de frontiera rusească. Rusia a precizat însă că aceste trupe au trecut frontiera "în mod accidental".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici