Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat despre livrarea de gaze ruseşti către UE

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cancelarul german, Angela Merkel, au examinat situaţia livrărilor de gaz rusesc Uniunii Europene şi au convenit asupra continuării consultărilor trilaterale cu Ucraina, a anunţat luni serviciul de presă al Kremlinului, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.

801 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat despre livrarea de gaze ruseşti către UE

Angela Merkel si Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Putin şi Merkel au avut un schimb de opinii cu privire la livrările de gaz rusesc către statele membre UE. Ei au convenit să continue consultările în format trilateral", arată comunicatul.

Problema livrărilor de gaz rusesc către statele UE în iarna ce urmează a generat îngrijorări din cauza confictului din Ucraina, principala ţară de tranzit, şi a datoriei la gaze pe care Kievul o are faţă de Moscova. În trecut, conflictele pe tema gazelor dintre Ucraina şi Rusia au condus în mai multe rânduri la suspendarea aprovizionării cu gaz pe timpul iernii.

Pe de altă parte, statele est-europene au început să îşi suplimenteze stocurile de gaze naturale, pe fondul temerilor privind o eventuală întrerupere a livrărilor din Rusia pe timpul iernii, România fiind una din puţinele state din regiune care îşi poate asigura majoritatea necesarului de gaze din producţia internă.

Deşi gradul de dependenţă al ţărilor est-europene de importurile de gaze din Rusia variază de la stat la stat, per total, regiunea se bazează mai mult pe livrările Gazprom decât economiile din vestul Europei.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici