Patrick Swayze va fi incinerat

Trupul neînsufleţit al actorului Patrick Swayze, decedat luni în urma unui cancer la pancreas, va fi incinerat, iar cenuşa va fi împrăştiată pe suprafaţa fermei sale din New Mexico, anunţă aceshowbiz.com.

305 afișări
Imaginea articolului Patrick Swayze va fi incinerat

Patrick Swayze va fi incinerat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Chiar dacă familia lui Swayze nu a făcut nicio declaraţie privind planurile pentru înmormântarea actorului, publicaţia Radar Online a publicat un reportaj, marţi, în care informează că trupul neînsufleţit al acestuia "va fi incinerat în următoarele 48 de ore" şi, potrivit unei surse, cenuşa va fi apoi împrăştiată pe suprafaţa fermei sale din New Mexico.

"Swayze iubea ferma, pe care o vizita de fiecare dată când avea ocazia", mai scrie Radar Online. "Swayze şi-a transformat Rancho de Dias Alegres (Ferma Zilelor Fericite) într-o rezervaţie şi o fermă cu cherestea, îi plăceau munţii abrupţi şi canioanele de la ferma sa şi viaţa de cowboy pe care o ducea acolo", potrivit publicaţiei. În plus, se spunea că Swayze îşi pilota adesea propriul avion pentru a ajunge la fermă, pe care o considera locul său preferat.

Până în prezent, informaţiile publicate de Radar Online nu au fost nici infirmate, nici confirmate.

În prezent, trupul neînsufleţit al lui Patrick Swayze s-ar afla la Los Angeles, potrivit unor surse.

Actorul american Patrick Swayze, devenit celebru cu rolul instructorului de dans din filmul "Dirty Dancing", a murit pe 14 septembrie, după o lungă luptă cu un cancer la pancreas, la vârsta de 57 de ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici