Video Un român din Canada a stabilit un record Guinness pentru cel mai lung zbor cu un hoverboard - VIDEO

Cătălin Alexandru Duru, un inventator român din Canada, a stabilit un record mondial Guinness pentru cel mai lung zbor cu un dispozitiv numit hoverboard (o planşă zburătoare cu elice), deasupra unui lac din Canada, potrivit site-ului guinnessworldrecords.com.

1656 afișări

Cătălin Alexandru Duru s-a ridicat la cinci metri altitudine şi a parcurs lungimea a peste două terenuri de fotbal, respectiv peste 275 de metri, înainte de a ateriza în apele lacului Ouareau din Quebec, Canada.

El susţine că acest dispozitiv pe care l-a inventat în 12 luni poate fi folosit oriunde şi poate atinge înălţimi "înspăimântătoare", pe care le va explora în viitor.

Cătălin Alexandru Duru trebuia să atingă o distanţă de peste 50 de metri pentru a depăşi precedentul record Guinness, dar performanţa sa, de peste 275 de metri, a fost una zdrobitoare, potrivit site-ului guinnessworldrecords.com.

După ce a stabilit acest record mondial, Cătălin Alexandru Duru a declarat că a vrut să arate că un zbor stabil pe un hoverboard poate fi obţinut de un om în picioare şi controlat doar prin înclinarea picioarelor sale.

Hoverboard-ul a apărut pentru prima oară în 1989 în partea a doua a francizei SF "Back to the Future/ Înapoi în viitor", regizată de Robert Zemeckis, fiind o planşă zburătoare folosită pentru transportul personal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici