A trimis Rusia mercenari în sprijinul preşedintelui Venezuelei, Nicolás Maduro? Răspunsul Moscovei

Administraţia de la Moscova a negat că ar fi trimis mercenari ruşi ca să-l protejeze pe preşedintele Venezuelei, Nicolás Maduro, care se confruntă cu ample proteste ale opoziţiei susţinute de Statele Unite, relatează cotidianul The Guardian.

11806 afișări
Imaginea articolului A trimis Rusia mercenari în sprijinul preşedintelui Venezuelei, Nicolás Maduro? Răspunsul Moscovei

A trimis Rusia mercenari în sprijinul preşedintelui Venezuelei, Nicolás Maduro? Răspunsul Moscovei (Hepta)

Moscova şi-a manifestat sprijinul diplomatic pentru Maduro, în contextul în care criza politică din Venezuela ar putea eroda influenţa şi investiţiile ruse din această ţară.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a negat că Rusia ar fi trimis mercenari ruşi în această ţară.

Întrebat dacă Moscova a trimis cetăţeni ruşi în Venezuela, Peskov a răspuns categoric: "Nu, desigur că nu".

Potrivit presei, agenţi paramilitari care efectuează misiuni secrete pentru Rusia au ajuns în Venezuela în ultimele zile pentru a consolida dispozitivul de securitate al preşedintelui Nicolas Maduro în contextul protestelor opoziţiei susţinute de Statele Unite.

Conform unor surse citate de agenţia Reuters, Moscova a trimis aproximativ 400 de agenţi paramilitari în Venezuela. Alte surse afirmă că sunt grupuri mai mici.

Agenţii de securitate fac parte din Grupul Wagner, format din foşti militari care au luptat clandestin pentru susţinerea trupelor ruse în Ucraina şi în Siria. Grupul Wagner nu a comentat informaţiile.

Moscova susţine că nu are legături cu astfel de firme private de securitate.

Administraţia Vladimir Putin a anunţat că îl consideră pe Nicolas Maduro preşedintele legitim al Venezuelei. Kremlinul a avertizat Statele Unite că ingerinţele în Venezuela sunt "inacceptabile", catalogând drept "extrem de periculoase" declaraţiile oficialilor americani privind o posibilă intervenţie militară. Rusia a acuzat Statele Unite că susţin protestele care au generat de câţiva ani o criză politică gravă în Venezuela. China, Turcia, Siria şi Iranul au exprimat susţinere pentru regimul Nicolas Maduro.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, preşedintele Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat miercuri după-amiază preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici