INTERVIU: Gunter Verheugen: Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost necesar, dar nu este corect

El spune că acest mecanism a fost necesar pentru că altfel nu ar fi existat unanimitatea necesară admiterii României în Uniunea Europeană.

Fostul comisar european pentru Extindere mai spune că a crezut că acest mecanism înseamnă că instituţiile europene trebuie să susţină România şi că instituţiile europene "nu vor fi doar un fel de observator neutru care monitorizează ceea ce se întâmplă şi apoi scriu un raport negativ". În acest context, fostul înalt demnitar european îşi doreşte un rol mai activ al UE în susţinerea României.

Vă prezentăm integral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de către fostul comisar european pentru Extindere, Gunther Verheugen:

Reporter.: Aţi fost vocal în ceea ce priveşte România de-a lungul timpului (...) Aş vrea să vă întreb, cu experienţa dumneavoastră, ce le răspundeţi celor care spun că România nu merita să fie în Uniune şi că admiterea sa în Uniunea Europeană a fost o greşeală?

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu atacă dur PSD-ul şi acuză „şarada bine regizată” a amânării alegerilor pentru Bucureşti

Hamas nu va mai face parte din guvernarea Fâșiei Gaza. Cine va administra teritoriul

Gunter Verheugen: Ceea ce spuneţi dumneavoastră reprezintă o opinie frecvent întâlnită în UE, dar profund greşită. Decizia de a invita România să adere la UE a fost luată în 1999 (n.red.- Fostul comisar se referă la decizia de a invita România să înceapă negocierile pentru aderare) pentru că liderii au înţeles că altfel nu vor exista o securitate şi o stabilitate de durată în această parte a Europei, în această parte crucială a Europei.

Cred că este foarte important să stabilim lucrurile corect aici şi să respingem cu fermitate această opinie foarte oportunistă, cum că a fost vorba despre o greşeală să admitem România în UE. Decizia a fost luată în 1999 - cu unanimitate - pentru că liderii au înţeles că nu va exista securitate şi stabilitate de durată în această zonă crucială a Europei fără o Românie pe deplin ancorată în instituţiile europene şi în tot procesul pe care îl presupune integrarea.

România a fost invitată - nu a fost rezultatul vreunui lobby puternic al diplomaţilor sau politicienilor români - a fost invitată pentru că liderii europeni au înţeles că este în interesul Uniunii Europene ca România să fie membră.

Şi toată lumea era conştientă de faptul că ţara avea handicapuri, că avea un trecut foarte foarte dificil.

Rep: Care erau cele mai mari handicapuri atunci?
G.V.: Cred că cel mai mare handucap al acestei ţări era lipsa unei culturi politice şi a unei experienţe democratice

Rep. Asta era în 1999. Dar acum, care sunt handicapurile acum?
G.V.: Cred că trebuie să ne întoarcem în timp mai mult. Sistemul românesc din perioada comunistă a fost de departe cel mai rău. Da, a fost cel mai rău, dictatura lui Ceauşescu a fost cea mai rea. Omul acesta a fost nebun şi a fost aproape de a distruge toată naţiunea română. A fost foarte aproape de a face acest lucru. Astfel că, moştenirea pe care o are această ţară este, de departe, cea mai dificilă şi acest lucru trebuie înţeles, acceptat şi respectat.

Părerea mea a fost întotdeauna că trebuie să fii foarte clar şi să spui unde sunt punctele slabe. Pe de altă parte, trebuie să înţelegi şi să încerci să ajuţi. Nu este rolul instituţiilor europene să învinovăţească alte state, ci, dacă sunt puncte slabe, să ajute. Şi eu nu sunt mulţumit de modul în care acest lucru a fost făcut în anii de după aderare.

Da, slăbiciunile încă există. Dacă vreţi să le nominalizez, problema reală este, repet, lipsa unei culturi politice şi a unui consens democratic orientat astfel încât interesul societăţii în sine să fie mai important decât interesul unui individ sau al unui partid.

Rep.: Acestea sunt în opinia dumneavoastră lipsurile României de acum...
G.V.: Da, cu singuranţă. Dar nu numai ale României. Este însă o chestiune de timp şi care nu se poate rezolva peste noapte.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, să ştiţi că sunt lucruri care nu se pot negocia în negocierile pentru aderarea la UE. Nu poţi să negociezi cultura politică, este un lucru imposibil. Singurul lucru pe care îl poţi face este să creezi mediul în care cultura politică se poate dezvolta.

Eu sunt absolut convins că apartenenţa la UE ajută România să îşi depăşească propriile slăbiciuni şi cred că a fost un pic nedreaptă învinovăţirea României pentru slăbiciuni care există şi în alte state. Dar celelalte state europene nu sunt monitorizate, de exemplu.

Rep. : Vă referiţi, de exemplu, la Mecanismul de Cooperare şi Verificare?
G.V.: Exact.

Rep: Consideraţi că nu este corect?
G.V.: Da, exact. Nu este corect pentru că scoate în evidenţă România şi dă impresia că România este singura ţară unde sunt probleme cu sistemul judiciar, cu o administraţie slabă, cu corupţie şi crimă organizată. Iar acest lucru este pur şi simplu greşit.

Rep.: Dar toată lumea în Uniunea Europeană a fost de acord atunci cu impunerea acestui mecanism, inclusiv dumneavoastră, care eraţi comisar european atunci...
G.V.: Da, aşa este. Era însă absolut necesar. Era condiţia clară pentru aderare. Altfel nu ar fi existat majoritatea necesară.

Dar credinţa mea a fost că acest mecanism va însemna că instituţiile europene trebuie să susţină România, că va fi stabilită o politică pentru a depăşi aceste slăbiciuni şi că (instituţiile europene, n.red.) nu vor fi doar un fel de observator neutru care monitorizează ceea ce se întâmplă şi apoi scriu un raport negativ. Nu este suficient. Eu mi-aş dori să văd un rol mai activ al UE în susţinerea României.

Rep.: Credeţi, practic, că nu este o suficientă implicare a Uniunii Europene şi că instituţiile europene nu înţeleg nici slăbiciunile şi nici sensibilităţile românilor?
G.V.: Haideţi să zicem aşa: cred că ei ştiu unde sunt punctele slabe, dar nu înţeleg istoria din spatele acestora. Nu înţeleg de unde vin şi nu înţeleg că sunt lucruri care nu se pot schimba peste noapte. Ei îi învinovăţesc pe cei responsabili pentru politici, mediul de afaceri, pe oricine, dar asta este puţin cam prea facil.

Rep.: Aţi spus mai devreme că nu s-ar fi realizat majoritatea necesară. Cine n-ar fi fost de acord?
G.V.: Statele membre

Rep.: Care dintre ele?
G.V.: Este vorba despre ceva ce încă nu pot să dezvălui. Dar ştiţi statele membre care sunt foarte critice şi astăzi...

Rep.: Inclusiv ţara dumenavoastră (n.red.-Germania)?
G.V.: Inclusiv ţara mea

CITEŞTE ÎN CONTINUARE...

Rep.: De ce?
G.V: Cred că este vorba despre o chestiune mai amplă şi care nu are neapărat legătură cu România. Dar, după aderarea celor zece state, în 2004, a existat o schimbare de dispoziţie în 2005. Acest lucru s -a văzut atunci când a fost respinsă Constituţia europeană. Eu cred că unele state membre - de exemplu Franţa şi Olanda, unde referendumul(n.red.-referendumul pentru adoptarea Constituţiei europene) nu a trecut - au încercat să caute repede un ţap ispăşitor.

Cel mai convenabil ţap ispăşitor a fost extinderea, despre care au spus că s-a produs prea repede, într-o prea mare măsură, că a fost prea generoasă şi nu suficient de strictă. Iar acest lucru a influenţat deja modul de comportament cu România şi Bulgaria. Data aderării era deja promisă atunci şi nu am vrut schimbarea sa.

Dar, amintiţi-vă că aderarea României şi a Bulgariei la 1 ianuarie 2007 a fost în Uniunea Europeană de fapt un "non-eveniment". A fost un non-eveniment. Sentimentul meu la acel moment a fost că România şi Bulgaria nu au fost create ca membre noi ale familiei, care beneficiază de încredere şi respect, ci că au fost un fel de rude sărace, pe care trebuie, cumva, să le ascunzi.

Rep.: Deci, sentimentul dumneavoastră este acela că nu am fost trataţi corect?
G.V.:Da, exact.

Rep.: Şi că încă nu suntem trataţi corect ?
G.V: Ei bine....în principiu, da.

Rep.: Dar vedeţi România devenind la un moment dat povestea de succes a Uniunii Europene...în ciuda tuturor?
G.V.:Da. Şi în mod clar, din punct de vedere politic, deja a fost. Noi am aşteptat de la România chestiuni de natură politică. V-am spus deja: problema nu era slăbiciunea administrativă sau corupţia sau sistemul judiciar. Problema era stabilitatea şi securitatea din această parte a Europei.

Rep.: Pentru că atunci (în 1999, n.red.) era problema Kosovo?
G.V.: Exact, exact. Pentru că decizia în privinţa României a fost luată în 1999, când era anul războiului din Kosovo. A fost, dacă vreţi, şi o fereastră de oportunitate, pentru că în 1999 toată lumea era conştientă - mult mai conştientă decât acum - că, până la urmă, procesul de extindere europeană este întotdeauna o chestiune de război sau pace.

Aceasta este istoria Europei. Despre asta este vorba în Europa.

Rep.: Din această perspectivă, şi ţările din Balcanii de Vest ar trebui să devină membre UE...
G.V.: Desigur. Ele au o perspectivă europeană, de apartenenţă la UE. Această perspectivă trebuie să fie una credibilă. Cu cât este vorba despre o perspectivă mai credibilă, cu atât eforturile ţărilor sunt mai mari şi mai multe pentru a îndeplini criteriile.

Rep.: Aş vrea să vă rog să revenim la România (...) Aderarea la Spaţiul Schengen în martie 2011 este un obiectiv al României. Credeţi că există riscul unui insucces?
G.V.: Din ceea ce ştiu eu, cea mai importantă cerinţă - cea a securităţii frontierei externe - este îndeplinită în mod clar. Ştiu că există voci critice într-un număr de ţări membre, care se referă exact la punctele pe care le-am discutat deja - administraţia slabă, crima organizată şi corupţia şi care spun că este periculos pentru Spaţiul Schengen accesul unor asemenea elemente.

Dar pentru mine acestea nu sunt argumente convingătoare. (...) Opinia mea este că, foarte probabil, în primul semestru al anului viitor vom vedea România în spaţiul Schengen.

Rep. : Cum vă amintiţi că se vedeau de la Bruxelles scandalurile de politică internă din România?
G.V.: Care scandaluri?

Rep.: În mod special în perioada în care aţi fost comisar pentru Industrii (2004 -2010) erau conflicte interne în România. Preşedintele şi fostul premier nu erau prieteni prea buni...
G.V.: Eram interesat, dar în mod clar nu este rolul unui comisar european să intervină într-un conflict de natură internă. România era deja atunci un stat membru, iar acest lucru trebuie respectat. Eu, cel puţin, am avut 100% o politică de neinterferare în probleme interne. Toată lumea ştie că am prieteni în România care sunt politicieni, în mod special mă refer la Mircea Geoană. Dar nu am intervenit în niciun fel, pentru că este o chestiune internă a României.

Rep.: Vă întrebam pentru că în România există uneori impresia că, iată, ne certăm aici, în interior, în timp ce acolo, la Bruxelles, europenii râd într-un fel de scandalurile noastre...

G.V.: Aceasta este o exagerare. Avem, din timp în timp, aceste situaţii interne complicate peste tot. (...) Uitaţi, am văzut situaţii de conflict în Polonia, în Cehia -şi s-au încheiat, în Bulgaria- şi s-au încheiat, în Olanda, în Italia, în alte ţări şi şi acolo totul s-a încheiat.

Rep. : Aş vrea să vă mai întreb despre scandalul creat în jurul documentelor (dezvăluite de , n.red.) Wikileaks. Într-o notă, despre care s-a scris, fostul comisar Chris Patten vorbeşte despre România ca despre o ţară de sălbatici.
G.V.: De stabilitate?

Rep.: Un stat sălbatic...
G.V.: Nu-mi aduc aminte de aşa ceva. Nu ştiu. Chris Patten a fost în Comisie un apropiat prieten al meu. Nu îmi aduc aminte să fi avut o opinie negativă despre România. Dimpotrivă. Era comisar pentru Relaţii Externe şi era foarte interesat de aspectul geo-strategic al problemei, aşa că mi-l amintesc pe Chris Patten doar ca pe un susţinător al cauzei României.

Interviu de Miruna Badea, [email protected].