- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (10.12.2017, 18:09)
- Liviu Dadacus
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ludovic Orban, Dan Barna şi Dacian Cioloş au fost prezenţi la conferinţa organizaţiilor civice, pentru mesaj comun împotriva PSD-ALDE
Liderii PNL, USR şi România 100, Ludovic Orban, Dan Barna şi Dacian Cioloş, au fost prezenţi, duminică, la o conferinţă susţinută de organizaţiile civice, ei fiind invitaţi pentru consultări şi pentru conturarea unui mesaj comun şi unitar împotriva demersurilor coaliţiei de guvernare PSD-ALDE.
1365 afișări
Ludovic Orban, Dan Barna şi Dacian Cioloş au fost prezenţi la conferinţa organizaţiilor civice, pentru mesaj comun împotriva PSD-ALDE
Conferinţa a fost deschisă de Mihai Poliţeanu, membru fondator Iniţiativa România.
„Sunt vremuri dramatice pentru viitorul acestei naţiuni, iar această conferinţă de presă este răspunsul nostru unitar la asaltul total al coaliţiei PSD-ALDE împotriva instituţiilor independente şi împotriva statului de drept. România a fost luată ostatică de o putere politică profund coruptă, abuzivă, autoritară şi determinată să încalce orice regulă democratică pentru acapararea puterilor statului”, a spus Poliţeanu, care a vorbit de la un pupitru, el fiind flancat de Orban, Cioloş, Barna, dar şi de alţi parlamentari PNL şi USR şi membri ai organizaţiilor civice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Kim Jong-Un este acuzat că-l ajută pe Putin în război. Rusia a atacat Ucraina cu rachete nord-coreene
-
MAE: Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza
-
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
-
Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia
„Acestei agresiuni asupra democraţiei, care este fără precedent din 1990, noi, organizaţiile civice, am răspuns şi vom răspunde prin proteste paşnice. Am invitat partidele de opoziţie PNL şi USR, dar şi mişcarea civico-politică România 100, la consultări”, a adăugat Poliţeanu.
El a precizat şi solicitările comune care au rezultat de pe urma acestor consultări.
„Cerem: respingerea în bloc a legilor justiţiei, respingerea proiectului de modificare a legii ANI, demisia imediată a preşedinţilor celor două Camere, Dragnea şi Tăriceanu, cerem românilor să iasă în stradă să protesteze paşnic pentru un viitor democratic”, a mai spus Poliţeanu.
El a spus că nu mai este vorba despre legile justiţiei, DNA, parchete, dosarele lui Dragnea şi Tăriceanu, ci e vorba de intrarea României în epoca autoritarismului, iliberalismului şi de o deviere majoră de la drum euroatlantic.
„Semnalul nostru e foarte clar: Ei cu hoţii, noi cu toţii! Ieşiţi acum în stradă. Noi vom merge în Piaţa Victoriei după această conferinţă”, a conchis Barna.
Preşedintele România 100, Dacian Cioloş, care a anunţat duminică dimineaţă că din această plartformă urmează să se desprindă un partid politic, a luat cuvântul şi a precizat că majoritatea parlamentară nu are legitimitatea să distrugă Justiţia, să distrugă credibilitatea României în exterior şi să creeze instabilitate în mediul economic.
„Cum să ai bunăstare într-un stat corupt, într-un stat în care cei care sunt la putere interpretează utilizarea acestei puteri abuziv şi în interes propriu? Cum să ai bunăstare atunci când nu doar că Justiţia nu poate să lucreze independent, dar mai creezi instabilitate şi în mediul economic? Cred că avem cocktail-ul şi melanjul suficient care să arunce în aer România”, a spus Cioloş.
El a arătat că România 100 s-a asociat organizaţiilor civice, care au cea mai mare legitimitate să protesteze.
La rândul său, preşedintele PNL Ludovic Orban a spus că a venit la conferinţă pentru a-şi arăta aprecierea şi respectul faţă de toate organziaţiile civice, toţi cetăţenii români care ies în stradă şi protestează pentru a susţine principii, pentru a apăra democraţia în România, pentru a împiedica drumul pe care vrea să îi ducă actuala majoritate guvernamentală.
„România este într-un punct critic. Suntem în ceasul al 12-lea. În Parlament nu se dezbat simple modificări ale legilor justiţiei. E un atac sistematic împotriva drepturilor şi libertăţilor românilor, împotriva independenţei instituţiilor din România, a puterii judecătoreşti, a justiţiei. PSD capturează statul român instituţie după instituţie. Vom apela la toate formele de protest legale şi constituţionale de a împiedica orice lovitură împotriva independenţei justiţiei”, a spus Orban.
Liderul USR Dan Barna a precizat că de un an actuala majoritate parlamentară destructurează organizat România şi se comportă ca o casă de avocatură pentru Liviu Dragnea.
„Societatea are datoria de a reacţiona. Demcoraţia e mai mult decât majoritatea, e despre respectarea regulilor acelui stat. Eliminarea posibilităţii de a dezbate amendamente arată că mergem spre dictatură. În aceste zile cel mai consistent mesaj trebuie să fie de unitate a opoziţiei. Vorbim de viitor, de viitorul copiilor care să nu mai plece scârbiţi dintr-o ţară condusă de infractori”, a mai spus Barna.
După discursuri, organizatorii conferinţei au anunţat jurnaliştii că nu preiau întrebări întrucât vor merge direct în Piaţa Victoriei, pentru a participa la protestele anunţate pentru duminică seara.
Printre organizaţiile civice care au organizat conferinţa comună cu liderii politici se numără Iniţiativa România, Platforma România 100, CIVICA Iaşi, Institutul pentru Politici Publice Corupţia Ucide, Grupul Civic #Insist, #REZISTENŢA, Asociaţia Civică ProFest, CIVICA Iaşi (membră a reţelei naţionale de grupuri civice Contract România), Evoluţie în Instituţie, Geeks for Democracy, Oradea Civică, Rădăuţiul civic, Valea Jiului Society VeDem Just - Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie.
Citeşte şi: Dacian Cioloş îşi face PARTID: Se va desprinde din platforma România 100; Vom fi deschişi colaborării cu cei cu care putem lucra
Citeşte şi: Camera Deputaţilor cumpără carburanţi auto pentru anul 2018 în valoare de 1,7 milioane de lei
Citește pe alephnews.ro: AUR rămâne fără candidați. Partidul a pierdut 4 procente în sondaje la europarlamentare, într-o singură lună
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe