Ponta: În viitorul Guvern vor fi 3 vicepremieri şi 24 de miniştri, dintre care 6 miniştri delegaţi. STRUCTURA CABINETULUI şi nominalizările pe portofolii negociate până acum

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi seară, că din viitorul Cabinet al USL vor face parte 24 de miniştri şi trei vicepremieri, în structura guvernamentală figurând şase miniştri delegaţi.

19125 afișări
Imaginea articolului Ponta: În viitorul Guvern vor fi 3 vicepremieri şi 24 de miniştri, dintre care 6 miniştri delegaţi. STRUCTURA CABINETULUI şi nominalizările pe portofolii negociate până acum

Victor Ponta (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Întrebat care este numărul final de miniştri în viitorul Cabinet pe care îl va conduce, Ponta a răspuns: "24 de miniştri şi 3 vicepremieri".

El a explicat că, din cei 24 de miniştri, şase ar urma să aibă statut de miniştri delegaţi.

Ponta a spus că doreşte ca joi să aibă loc, după amiaza şi seara, audierea propunerilor de miniştri în comisii, iar vineri să fie învestit Guvernul, jurământul de la Cotroceni urmând să fie depus vineri seară.

Premierul a declarat, marţi, că va prezenta lista viitorului Cabinet şi preşedintelui Traian Băsescu, înainte să vină cu aceasta la votul din Parlament, menţionând că bănuieşte că şeful statului va afla deja miercuri prin intermediul presei componenţa Guvernului.

Marţi seară, Victor Ponta a declarat, la un post de televiziune, că numărul total al secretarilor de stat va fi redus, regula stabilită fiind ca fiecare ministru să aibă doar doi secretari de stat.

"Vor fi mai puţini secretari de stat, pentru că regula este de doi secretari de stat pe fiecare ministru".

El a adăugat că în administraţia centrală nu va fi angajată nicio persoană, toate posturile fiind blocate, iar anvelopa salarială nu va fi mărită.

Structura viitorului Cabinet şi nominalizările pe portofolii negociate până acum, conform unor surse din USL, arată astfel:

Premier - Victor Ponta

Vicepremieri:

  • Gabriel Oprea - fără portofoliu (coordonează Apărarea şi Internele)

  • Liviu Dragnea - portofoliul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale

  • Daniel Chiţoiu - portofoliul Finanţelor

Alianţa de Centru-Stânga (PSD şi UNPR) va avea 11 ministere:

  • Buget - Liviu Voinea

  • Apărare - Mircea Duşa

  • Externe - Titus Corlăţean

  • Energie - Constantin Niţă (anterior fusese vehiculat numele lui Iulian Iancu)

  • Comunicaţii - Dan Nica

  • Administraţie şi Dezvoltare Regională - Liviu Dragnea

  • Fonduri Europene - Eugen Teodorovici

  • Educaţie - Remus Pricopie

  • Mediu - Rovana Plumb

  • Ministru coordonator pentru proiecte de infrastructură (în SGG) - Dan Şova

  • Ministerul Tineretului şi Sportului - Alin Petrache / Nicolae Bănicioiu

Alianţa de Centru-Dreapta (PNL şi PC) va avea 11 ministere:

  • Finanţe - Daniel Chiţoiu

  • Sănătate - Eugen Nicolăescu

  • Cultură - Daniel Barbu

  • Agricultură - Daniel Constantin (PC)

  • Transporturi - Relu Fenechiu

  • Interne - Radu Stroe

  • Muncă - Mariana Câmpeanu

  • Păduri şi Ape - Lucia Varga

  • IMM, Turism şi Mediu de Afaceri - Maria Grapini (PC)

  • Justiţie - Mona Pivniceru

  • Industrie şi Comerţ - Varujan Vosganian

Miniştri delegaţi - trei posturi:

  • Dialog Social - Liviu Pop

  • Relaţia cu Parlamentul - Mihai Voicu

  • Diaspora şi Republica Moldova (departament care trece din SGG în MAE) - Cristian David  / Ramona Mănescu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici