Ponta pledează pentru o bună colaborare Parlament-Guvern, în care preşedintele să nu blocheze acte

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a cerut sprijinul parlamentarilor pentru mai multe priorităţi guvernamentale, în 12 domenii, arătând că printr-o nouă colaborare între Parlament şi Guvern, în care nici preşedintele să nu mai blocheze acte normative, va reduce numărul ordonanţelor de urgenţă.

486 afișări
Imaginea articolului Ponta pledează pentru o bună colaborare Parlament-Guvern, în care preşedintele să nu blocheze acte

Victor Ponta (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Prin acest tip de colaboare, vom putea avea cât mai multe acte normative transparent adoptate, de bună calitate şi stabile, şi în felul acesta, cu o nouă colaborare între preşedinte, Parlament şi Guvern, cu siguranţă şi numărul ordonanţelor de urgenţă se va reduce", a spus Ponta, spunând că acest lucru este posibil cu un preşedinte care nu va mai bloca acte normative adoptate de către Parlament sau Guvern şi făcând astfel trimitere la fostul preşedinte Traian Băsescu.

Într-un discurs susţinut în plenul Camerei Deputaţilor, Ponta a făcut referire în principal la noul Cod Fiscal, care va crea condiţii pentru reducerea TVA din 2016 la un nivel apropiat celui din 2010, când taxa pe valoarea adăugată a fost majorată de la 19% la 24%, şi a enumerat mai multe măsuri guvernamentale, precum introducerea cardului de sănătate, îmbunătăţirea învăţământului profesional şi superior, precum şi a sistemului achiziţiilor publice, sistemul de prevenire şi combatere a conflictelor de interese, Master Planul de transport, Codul Silvic, modificarea grilei de salarizare pentru bugetari, Legea minelor, taxarea resurselor naturale prin redevenţe.

Legat de viitorul sistem de redevenţe, Ponta a afirmat că este important "să nu ne lăcomim din primul an" dacă se doreşte ca România să devină independentă energetic.

"România are nevoie de o legislaţie predictibilă şi inteligentă în acelaşi timp, care să aibă ca prim scop încurajarea investiţiilor în domeniul resurselor naturale şi, evident, obţinerea cât mai multor resurse la bugetul de stat, dar investiţii noi şi pe termen lung înseamnă atingerea obiectivului fundamental, care este independenţa energetică. Vreau să nu ne lăcomim din primul an, ci să încurajăm, prin noul proiect legislativ, investiţiile pe termen lung", a spus Ponta.

În ceea ce priveşte Master Planul de transport, şeful Guvernului a transmis parlamentarilor să studieze documentul pentru a observa că Planul include, de exemplu, autostrada Iaşi-Târgu Mureş, autostrada Sibiu-Piteşti şi centura Timişoarei.

Premierul a cerut totodată sprijinul parlamentarilor pentru noi măsuri sociale, în perioada 2015-2016, spunând că acestea nu sunt "pomeni electorale", ci sunt necesare pentru a avea o societate "mai omenoasă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici