Traian Băsescu reacţionează după afirmaţiile lui Sebastian Ghiţă privind dosarul lui Dan Voiculescu

Fostul preşedinte Traian Băsescu a reacţionat, marţi seara, după declaraţiile lui Sebastian Ghiţă privind mărturisirile pe care i le-ar fi făcut în privinţa dosarului lui Dan Voiculescu, şi spune că a aflat judecătorul din dosar în momentul în care a întrebat cine e magistratul interceptat în toaletă şi în pat.

4462 afișări
Imaginea articolului Traian Băsescu reacţionează după afirmaţiile lui Sebastian Ghiţă privind dosarul lui Dan Voiculescu

Traian Băsescu reacţionează după afirmaţiile lui Sebastian Ghiţă privind dosarul lui Dan Voiculescu

"La asta nu o să vă răspund niciodată. Mă îndoiesc că la mine ar putea exista înregistrări care probează ilegalităţi ale statului. Eronată interpretare", a declarat Traian Băsescu, răspunzând la întrebarea dacă are înregistrări cu Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea, în care cei doi vorbesc despre dosarul lui Dan Voiculescu.

Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă a declarat, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în urma unui plan pus la punct de Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea, lucru pe care îl ştie de la fostul preşedinte Traian Băsescu.

"Şi de aceea Traian Băsescu spune: <Eu doar că nu m-am opus, pentru că Kovesi cu Coldea au venit şi mi-au spus gata, îl luăm cu fulgi cu tot, schimbăm judecătoarele>. Şi chiar întreba <Domnul Ghiţă, şi eu ce era să fac? Să spun nu domne, opriţi-vă, nu e bine, daţi presa peste cap>. Mai era şi o chestiune personală contra trustului. Mi-a spus că s-a şi gândit că poate e toxică aşa o putere mare mediatică în societate, îi deranja şi pe cei din ambasade, şi atunci Traian Băsescu spune că a mers cu valul şi că nu s-a opus, chiar dacă ar fi trebuit să treacă peste orice chestiune personală. În calitate de preşedinte al României nu poţi lăsa procuratura să ia jurnaliştii din sedii, să le închidă gura, să îi lase fără bani, să îi aresteze; că atunci nu mai eşti preşedinte şi aia nu mai e ţară", a declarat Sebastian Ghiţă, pentru Evenimentul Zilei.

Întrebat dacă a considerat "toxică" puterea pe care o avea trustul condus de Dan Voiculescu, Băsescu a spus: "Lucrul acesta l-am exprimat şi public când am vrut să introduc în strategia naţională trusturi de presă care sunt vulnerabilitate".

Fostul preşedinte spune că a pus întrebări legate de procurorul Mustaţă, care se afla în completul de judecată a lui Voiculescu, când a aflat că a fost interceptat în toaletă.

"Am râs de m-am prăpădit înainte de condamnarea lui Voiculescu când am aflat chestiunea cu Mustaţă, în WC cum trăgea apa. Şi când e vorba despre un judecător, am întrebat: <Care aţi făcut înregistrările în patul omului, în garsoniera unde mergea la amantă?>. Era vorba de un judecător, orice şef de stat ar întreba despre ce e vorba. Am primit răspunsuri, dar nu ţin să le fac publice, am aflat cu ocazia asta că era completul care îl judeca pe puşcăriaşul Voiculescu", a mai spus Băsescu la România TV.

Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), prejudiciul fiind stabilit la 60 de milioane de euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici