Voinescu: În sufleţelul robust şi roz, Ponta adoră comunismul

Deputatul PDL Sever Voinescu scrie, pe blogul său, că liderul PSD Victor Ponta, "în sufleţelul său robust şi roz", adoră comunismul, dar în prestaţia politică "pare a fi mai mult decât un comunist".

41 afișări
Imaginea articolului Voinescu: În sufleţelul robust şi roz, Ponta adoră comunismul

Voinescu: În sufleţelul robust şi roz, Ponta adoră comunismul

"Ţopăind voios prin politică, domnul Victor Ponta foloseşte cuvinte fără să le citească instrucţiunile de utilizare. Mă face fascist. Orbit de adoraţia infantilă pentru alde Che Guevara şi dus de mânuţă prin istoria recentă a societăţii româneşti de domnul Ion Iliescu, preşedintele PSD habar n-are ce-i aia fascist şi persistă într-o rătăcire înduioşătoare. Şi ca să nu lase nici un dubiu asupra confuziei în care se află, domnul Ponta mă citează ca fascist alături de Adolf Hitler", scrie Voinescu pe blogul său.

Deputatul PDL precizează că Victor Ponta a spus despre el că este fascist pentru că a exprimat îngrijorarea de a vedea mitingul sindical de miercuri deturnat de subteranele politice.

"De unde îngrijorarea? Din declaraţiile domnului Ponta. Şi ale domnului Dragnea. De ce să ne îngrijoreze ceea ce spune domnul Ponta? (Nimic insinuant în această întrebare!) Pentru că istoria partidului său este încărcată - prea încărcată - în privinţa manipulării politice a protestelor sindicale. Mineriadele anilor '90 şi amestecul partidului domnului Ponta în aceste mineriade sunt fapte istorice certe. Multe alte greve au fost executate la ordin pesedist", mai scrie Voinescu.

El menţionează că, "Slavă Domnului, sindicatele au ştiut să organizeze excelent marele lor miting".

Sever Voinescu apreciază că semnalele de alarmă trase de democrat-liberali au fost utile şi au avut "mica lor contribuţie" la buna desfăşurare a mitingului.

"În rest, mai am un singur lucru de spus: prin 1990 eram legionari, acum suntem fascişti. Persoanele care ne-au numit astfel sunt, evident, diferite. Gândirea este, evident, aceeaşi", adaugă deputatul PDL.

La P.S., Sever Voinescu scrie: "Ca să-l lămuresc, totuşi, pe domnul Ponta cum e cu Hitler şi cu fascismul, îi spun că relaţia dintre diabolicul furher şi fascism a fost similară cu relaţia dintre domnia sa şi comunism. În sufletul lui, Hitler era un admirator al fascismului, dar în acţiunea politică a fost mult mai mult decât un fascist. La fel şi domnul Ponta, în sufleţelul său robust şi roz, năzdrăvanul pesedist adoră comunismul, dar în prestaţia politică pare a fi mai mult decât un comunist".

Preşedintele PSD Victor Ponta afirmă, într-o declaraţie acordată marţi ziarului "Gândul", că Sever Voinescu şi Sebastian Lăzăroiu se comportă ca nişte fascişti, acţionând, când acuză PSD că incită protestatarii la violenţă, precum Hitler când a dat foc la Reichstag şi şi-a acuzat adversarii politici.

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că există informaţii că persoane care vor să speculeze politic momentul mitingului de miercuri se pregătesc să incite la violenţă şi că "în inconştienţa lor au nevoie chiar şi de victime".

Deputatul PDL Sever Voinescu i-a acuzat pe liderii PSD, marţi, că doresc să "încingă" strada în scopuri politice, prind declaraţii publice care instigă la violenţă, în cadrul manifestărilor de protest din zilele următoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici