Video Dosarul Microsoft. Control judiciar pentru doi foşti directori Microsoft România şi fostul şef Fujitsu România, Claudiu Florică. A. Athanasiu, fost ministru al Educaţiei, urmărit penal: "Cei care au furat din banul public râd de fraieri ca mine"

Fostul şef Fujitsu România, Claudiu Florică, fostul director general Microsoft România, Silviu Hotăran, dar şi fostul general manager al Microsoft România, Ovidiu Artopolescu, au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, prejudiciul în cauză fiind stabilit la aproape 67 milioane de dolari. De asemenea, fostul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu, s-a prezentat, luni dimineaţă, pentru audieri la sediul DNA în dosarul "Microsoft".

13150 afișări

16:40 DNA cere urmărirea penală a fostului şef al Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejinariu, în prezent deputat, pentru abuz în serviciu în dosarul "Microsoft".

Cererea de urmărire penală pentru fostul ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003-2004, Eugen Bejinariu, în prezent deputat, a fost transmisă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru ca aceasta să sesizeze Camera Deputaţilor.

Acuzaţia pe care procurorii anticorupţie i-o aduc lui Eugen Bejinariu este de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

"Bejinariu Eugen a exercitat următoarele activităţi: a iniţiat şi a susţinut proiectele a două hotărâri de guvern (nr. 1473/11.12.2003 şi nr. 470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitaţii publice; a iniţiat şi susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat; a semnat contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft din data de 15.04.2004 şi actul adiţional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziţia din sursă unică", potrivit cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

15.14 Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au plasat, luni, sub control judiciar pentru 60 de zile pe fostul şef Fujitsu România, Claudiu Florică, fostul director general al Microsoft România, Silviu Hotăran, dar şi pe fostul general manager al Microsoft România, Ovidiu Artopolescu, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

"Concret, în calitate de reprezentant al Fujitsu Siemens Computers GmbH, inculpatul Florică Claudiu Ionuţ, pentru a crea aparenţa că firma respectivă este unic distribuitor al produselor Microsoft şi pentru a se evita organizarea unei licitaţii publice, a semnat ofertele comune Fujitsu Siemens Computers – Microsoft România din data de 02.10.2003, respectiv 12.03.2004. Cele două oferte au fost semnate atât de Hotăran Silviu (cea din data de 02.10.2003) cât şi de Artopolescu Ovidiu Petrişor (cea din data de 12.03.2004), în calitate de reprezentanţi ai Microsoft România. Cele două oferte conţineau preţuri cu mult supraevaluate faţă de sumele cu discount pe care le cerea în realitate compania Microsoft", potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Prejudiciul în dosar a fost stabilit la aproape 67 de milioane de dolari.

"Prejudiciul total cauzat bugetului de stat ca urmare a încheierii şi derulării contractului cadru comercial de închiriere licenţe IT din data de 15.04.2004 şi a actelor adiţionale încheiate în noiembrie 2004 şi în anul 2008, se ridică la suma totală de 66.965.343 USD, compus din: 28.776.327 USD - prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii contractului comercial de închiriere de licenţe 15.04.2004 ( reprezintă diferenţa dintre suma plătită de Guvernul României şi suma plătită de Fujitsu Siemens Computers companiei Microsoft);19.370.500 USD- prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii Actului adiţional nr.1 la contractul comercial de închiriere de licenţe şi care reprezintă întreaga sumă plătită, adică 19.370.500 USD, deoarece nu era necesară extinderea contractului la licenţele educaţionale şi 18.818.516 USD - prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii Actului adiţional nr.2/3 la contractul comercial de închiriere de licenţe şi care reprezintă diferenţa dintre suma plătită de Guvernul României şi suma plătită de Fujitsu Siemens Computers companiei MicrosoftŢ, potrivit doucmentului citat.

Potrivit procurorilor anticoupţie, în 15.04.2004 a fost încheiat un contract comercial de închiriere de licenţe IT Microsoft prin care compania Microsoft dorea să ofere Guvernului un acord special pentru obţinerea de licenţe pentru produsele Microsoft, la preţuri speciale guvernamentale.

În realitate însă, discountul de 47% acordat de compania Microsoft ar fi fost deturnat şi, implicit, banii au fost îndreptaţi către plata unor comisioane către persoanele implicate.

Astfel, acuză DNA, contractul comercial de licenţe IT s-a încheiat la un preţ dublu faţă de preţul real solicitat de compania Microsoft, invocându-se în mod nereal calitatea firmei Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pe teritoriul României al licenţelor IT Microsoft, în condiţiile în care, la acea dată, existau cinci distribuitori.

Mai exact, compania Microsoft a facturat către Fujitsu Siemens Computers suma de aproape 26 de milioane de dolari, reprezentând preţul licenţelor cu discount, iar Fujitsu Siemens Computers a refacturat către Guvern aproape 55 de milioane de dolari.

Ulterior, spun procurorii, în 3 noiembrie 2004, contractul cadru guvernamental a fost extins în mod ilegal întrucât "obiectul contractului cadru viza licenţele pentru administraţia publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaţionale, iar de discountul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României au beneficiat firmele private".

De asemenea, potrivit DNA, nu a existat o analiză proprie a necesarului de licenţe Microsoft pentru produsele educaţionale şi nici a preţului, dat fiind că în cadrul programului privind Sistemul Educaţional Informatizat existau deja astfel de licenţe pentru toate calculatoarele din instituţiile şi unităţile de învăţământ de stat, iar începând cu anul 2006, a crescut numărul de calculatoare la nivelul administraţiei publice centrale care foloseau copii adiţionale ale produselor comandate în prealabil (în anul 2004).

Prin urmare au fost încheiate, în anul 2008, două acte adiţionale pentru achiziţionarea numărului suplimentar de licenţe (39.385 de licenţe necesare utilizării produselor software Microsoft).

Preţul acestor licenţe a fost cel stabilit în contractul cadru din 15.04.2004, încheiat între Guvernul României şi compania Microsoft, prin Fujitsu Siemens Computers, mai arată DNA.

14:40 Fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică, a fost pus sub urmărire penală de către procurorii DNA în dosarul "Microsoft", au declarat surse judiciare pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

Surse judiciare au declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică, a fost pus sub urmărire penală de către procurorii DNA în dosarul "Microsoft". În actele de cercetare, procurorii DNA au susţinut că afacerea Microsoft ar fi fost gândită de Claudiu Florică şi că politicienii ar fi fost cumpăraţi pentru a încheia şi derula contractual păgubos.

13:55 - Alexandru Athanasiu, urmărit penal pentru abuz în serviciu în dosarul "Microsoft"

Fostul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu, a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu de către DNA în dosarul "Microsoft" în care este audiat de procurori şi fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică.

Întrebat dacă a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu, fostul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu, a răspuns pozitiv.

"Că acele licenţe nu erau în totul necesare, da.(...) M-a convins un document din Ministerul Educaţiei şi din Ministerul Comunicaţiilor. S-a făcut un recensământ al computerelor din reţeaua de învăţământ, iar Ministerul Comunicaţiilor a stabilit ce tip de licenţă Microsoft educaţională e compatibilă cu configuraţia computerelor. În faţa unui asemenea document, care spunea că sunt necesare... De aia există oameni calificaţi în domeniu şi care aveau şi o poziţie oficială. Întodeauna am fost de bună credinţă, asta a recunoscut şi domnul procuror. I-am spus «nu faceţi bine». (...) Au căzut acelea, a rămas abuzul. Bine, nu e nicio fericire abuzul. Abuzul are nişte pedepse enorme, iar eu încă nu mă gândesc foarte serios să întru într-un regim când nu m-am atins de un leu", a declarat Alexandru Athanasiu la ieşirea de la DNA.

Fostul ministru al Educaţiei a avut şi un mesaj pentru fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică, chemat şi el de procurori pentru a fi audiat în dosar. În actele de cercetare, procurorii DNA au susţinut că afacerea Microsoft ar fi fost gândită de Claudiu Florică şi că politicienii ar fi fost cumpăraţi pentru a încheia şi derula contractual păgubos.

"Eu am zis să îl bată Dumnezeu că nu e normal ca cei care au furat din banul public enorm să râdă de fraieri ca mine care pe bună dreptate trebuie să dea acum explicaţii. Nu s-a stabilit încă un prejudiciu. Nu s-a stabilit încă cine mă va însoţi în această listă. Nu cred că un ministru trebuie să ştie câte şuruburi sunt într-un agregat atâta timp cât există secţii de specialitate. Mi-a spus procurorul să aduc probe în apărarea mea. M-a întrebat şi procurorul dacă nu îi pot face un listing (cu cine a luat mită - n.r.) Eu nu sunt un om mizerabil, nu denunţ. Sunt mulţi care pleacă din ministere luându-şi în copie toate actele semnate. Eu nu am luat nimic pentru că, în primul rând, nu e legal şi, în al doilea rând, de ce să pleci cu ele? Te gândeşti că ai făcut o mie de porcării şi vrei să ştii cum să te aperi? ", a mai declarat Alexandru Athanasiu.  

13:09 - Fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică, audiat la DNA în dosarul "Microsoft"

Fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică, s-a prezentat, luni, la sediul DNA pentru audieri în dosarul "Microsoft", la audieri mai fiind chemaţi şi fostul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu, dar şi fostul director general al Microsoft România, Silviu Hotăran.

La intrarea în sediul DNA, Claudiu Florică nu a făcut nicio declaraţie în faţa jurnaliştilor. În actele de cercetare, procurorii DNA au susţinut că afacerea Microsoft ar fi fost gândită de Claudiu Florică şi că politicienii ar fi fost cumpăraţi pentru a încheia şi derula contractual păgubos.

12:10 - Fostul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu, audiat la DNA în dosarul "Microsoft"

Fostul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu, s-a prezentat, luni dimineaţă, pentru audieri la sediul DNA în dosarul "Microsoft" în care a fost pus sub învinuire şi fostul director general al Microsoft România, Silviu Hotăran.

"De mine nu s-a spus niciodată că m-am atins de un euro. Nu am luat niciodată şpagă. Sunt şi oameni care nu au luat, chiar dacă vă vine greu să credeţi. Noi am semnat cu CEO Microsoft în februarie 2004 un memorandum de dezvoltare a digitalizării în şcoli, un program excepţional, mie îmi pare rău că el e târât acum prin noroi", a declarat fostul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu.

"Vreau să vă spun că în viaţa mea am promovat mereu valori legat de etică şi moralitate, nu am dat niciodată şpagă, nu am luat niciodată şpagă", a declarat, la ieşirea de la sediul DNA, fostul director general al Microsoft România, Silviu Hotăran.

Potrivit unor surse judiciare, Silviu Hotăran, fost director general al Microsoft România a fost pus sub învinuire de DNA în dosarul "Microsoft". 

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, anunţa, al începutul lunii octombrie, că în dosarul "Microsoft" rămas la DNA se lucrează, fiind făcute peste 60 de percheziţii domiciliare şi fiind în analiză documente ridicate de la mai multe instituţii.

"Celălalt dosar în care s-au făcut disjungerile este în lucru. S-au făcut peste 60 de percheziţii domiciliare, s-au finalizat peste 120 de percheziţii informatice asupra unor medii de stocare, în principal calculatoare şi alte unităti IT, au fost audiate zeci de persoane, s-au ridicat documente de la instituţiile care au deţinut astfel de documente şi care interesează cauza. În acest moment suntem in evaluarea acestor documente pentru a stabili circuitele financiare care au fost folosite. Urmează stabilirea certă a prejudiciului. Una dintre acuzaţiile principale vizează infracţiunea de abuz în serviciu şi, pentru a putea dovedi această infracţiune şi a putea finaliza rechizitoriul sau o altă soluţie care se poate da în cursul procesului penal, este necesar să stabilim un prejudiciu cert. Acest lucru urmează să se stabilească printr-un raport de constatare sau o expertiză în domeniul achiziţiilor publice şi se impune şi efectuarea unor expertize IT. Se lucrează ritmic", a declarat atunci procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Adriana Ţicău şi Gabriel Sandu, ultimul condamnat definitiv, se aflau atunci pe lista anunţată în septembrie 2014 de procurorii anticorupţie. În cazul tuturor celor nouă foşti miniştri s-au solicitat şi au fost obţinute avizele pentru începerea urmăririi penale, aceştia fiind puşi sub învinuire. Faptele vizate erau de abuz în serviciu, spălare de bani, trafic de influenţă şi luare de mită în legătură cu acordarea contractelor pentru licenţele Microsoft. Tot în 2014 a fost momentul în care în spaţiul public au apărut primele date despre faptul că s-ar fi pretins 20 de milioane de dolari mită din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului pentru licenţe Microsoft în şcoli.

"Au fost obţinute probe din care rezultă că miniştrii Nica Dan, Mihăilescu Petru Şerban, Adriana Ţicău, Athanasiu Alexandru, Tănăsescu Mihai Nicolae şi Gabriel Sandu şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate", nota DNA atunci într-un comunicat de presă.

Primul acord cadru încheiat între Guvernul României şi Microsoft a fost în toamna anului 2003, pentru cumpărarea, cu preţ redus, a 50.000 de licenţe pentru calculatoarele din administraţia publică centrală.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici