Argeş: Un copil a aşteptat timp de trei ore ca ambulanţa să-l ducă de la un spital la altul

Un copil de un an şi zece luni, care a ajuns marţi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti cu febră, a fost ţinut aproximativ trei ore în respectiva unitate până s-a găsit o ambulanţă care să-l transporte la Spitalul Nicolae Bălcescu, Secţia Boli Infecţioase, transmite corespondentul MEDIAFAX.

352 afișări
Imaginea articolului Argeş: Un copil a aşteptat timp de trei ore ca ambulanţa să-l ducă de la un spital la altul

Argeş: Un copil a aşteptat timp de trei ore ca ambulanţa să-l ducă de la un spital la altul

După ce a fost consultat în în baza analizelor, medicii de la Pediatrie au decis că bebeluşul trebuie trimis la Spitalul Bălcescu, Secţia Boli Infecţioase.

Acest lucru nu s-a putut realiza decât după aproximativ trei ore, din cauza lipsei unei salvări disponibile. În această perioadă, copilul a prezentat şi scaune diareice.

"Copilul în vârstă de un an şi 10 luni, din Piteşti, a ajuns la Urgenţa Spitalului de Pediatrie azi dimineaţă, puţin după ora 5. Avea febră. După ce i-au fost recoltate analizele, medicul pediatru care l-a consultat a decis ca bebeluşul să fie transportat la Spitalul Nicolae Bălcescu - Secţia Boli Infecţioase. Copilul a fost diagnosticat cu gastroenterocolită. Echipajele de la ambulanţă, fiind angrenate în alte urgenţe, nu au putut transporta copilul decât după aproximativ 3 ore. Fiind într-o unitate spitalicească, viaţa bebeluşului nu a fost pusă în niciun pericol", a declarat, pentru MEDIAFAX, Adina Enescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Piteşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici