Video Kovesi, control judiciar în România şi candidată la Parchetul european: O să vedem cât de tare au fost influenţate negocierile

Laura Codruţa Kovesi s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul Secţiei 18 de Poliţie din Capitală, pentru a semna pentru controlul judiciar sub care a fost plasată de procurorii de la Secţia de anchetare a magistraţilor în dosarul privind repatrierea lui Nicolae Popa.

2606 afișări

Fostul procuror-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, luni, după ce s-a prezentat la Poliţie în cadrul măsurii controlului judiciar, că rămâne de văzut cât de tare au fost afectate negocierile pentru conducerea Parchetului European de evenimentele care i s-au întâmplat în ultima perioadă.

"Nu ştiu ce se va avea în vedere atunci când se va negocia. O să vedem care va fi decizia, o să vedem cât de tare au fost influenţate negocierile de evenimentele din ultima perioadă. Este greu să spunem de pe acum că se va întâmpla într-un fel sau altul", a declarat Laura Codruţa Kovesi, fiind solicitată să comenteze ce şanse mai are la conducerea Parchetului European, având în vedere că a fost pusă sub control judiciar.

Întrebată unde-şi doreşte să lucreze în continuare având în vedere că are interdicţie de a lucra în Parchetul General, Laura Codruţa Kovesi a precizat că în Ministerul Public.

În dosarul referitor la repatrierea lui Nicolae Popa din Indonezia, în 2011, Laura Codruţa Kovesi este acuzată de mai multe fapte.

Fosta şefă DNA are mai multe interdicţii, între care să nu mai lucreze la Parchetul General, să nu mai dea declaraţii în faţa presei cu privire la dosarele în care este vizată şi să nu părăsească ţara.

Fostul procuror-şef DNA este, în prezent, procuror la Serviciul de îndrumare şi control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie i-a deschis un prim dosar Laurei Codruţa Kovesi în decembrie 2018, după ce fostul deputat Sebastian Ghiţă a acuzat-o că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în ţară Nicolae Popa din Indonezia, în 2011. Laura Codruţa Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI.

În această cauză, fostul procuror-şef DNA este urmărit penal pentru luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. Procurorul de caz al acestei cauze este Adina Florea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici