- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.06.2013, 15:04)
- Catalina Cocolos
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gregorian Bivolaru, judecat într-un alt dosar, de trafic de persoane
Fondatorul MISA, Gregorian Bivolaru, condamnat vineri de instanţa supremă la şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, are un nou termen de judecată în septembrie, la Tribunalul Cluj, într-un dosar în care este acuzat de trafic de persoane.
535 afișări
Gregorian Bivolaru, judecat într-un alt dosar, de trafic de persoane (Imagine: Mihai Spiridonica/Mediafax Foto)
Procesul de la Tribunalul Cluj a fost amânat, la sfârşitul lui mai, pentru 30 septembrie, când vor fi audiaţi martori.
În acest dosar, aflat pe rolul instanţei din Cluj-Napoca din 14 aprilie 2009, mai sunt judecaţi 20 de membri ai Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA).
Gregorian Bivolaru şi cei 20 de membri MISA au fost trimişi în judecată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism (DIICOT) în 15 iunie 2007, iar procesul a început la Tribunalul Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Hamas acceptă propunerea de încetare a focului prezentată de Egipt și Qatar / Israelul nu a răspuns propunerii, Ben Gvir solicită începerea ofensivei în Rafah
-
Vizita lui Xi Jinping în Franţa: Macron salută ”angajamentele” chineze de a se abţine de la vânzarea de „orice armă” către Moscova
-
Germania îşi recheamă ambasadorul în Rusia din cauza îngrijorărilor legate de atacul cibernetic
-
Războiul cu drone maritime a început. Ce fac Statele Unite?
În 27 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis o cerere înaintată de reprezentanţii MISA privind strămutarea dosarului, stabilind ca acesta să se judece, în continuare, la Tribunalul Cluj. De atunci, în acest dosar au fost nu mai puţin de 27 de termene.
Gregorian Bivolaru şi 20 de membri MISA au fost acuzaţi, în 2007, de trafic de persoane, iniţiere, constituire sau aderare la un grup infracţional, infracţiuni la Legea dreptului de autor prin "practicarea" videochat-urilor, ultraj contra bunurilor moravuri în spectacolele grupării şi exprimare de mesaje antisemite.
Citeşte şi:
Bivolaru, CONDAMNAT la şase ani de închisoare pentru acte sexuale cu minori şi trafic de persoane
Activitatea MISA a fost verificată atunci în cadrul unei operaţiuni intitulate "Christ", iar probele strânse în anchetă au permis formularea de acuzaţii la adresa mai multor persoane, pentru diferite infracţiuni.
În martie 2004, poliţişti, jandarmi şi procurori au declanşat o amplă acţiune împotriva membrilor MISA, în urma mai multor plângeri împotriva lui Bivolaru făcute de părinţii unor tineri atraşi în această mişcare, considerată a desfăşura activităţi imorale.
Acţiunea a continuat cu percheziţii în peste 20 de imobile din cartierul bucureştean Ferentari, Calea Plevnei, intrarea Tudor Ştefan şi străzile Turturică (sector 5) şi Câmpineanu (sector 1), imobile în care aveau loc activităţi de videochat-uri pornografice şi erotice neautorizate cu utilizatori din străinătate. Anchetatorii au ridicat tone de aparatură, cărţi, casete şi reviste pornografice , iar peste o sută de persoane au fost apoi audiate.
În aceleaşi locuri a fost descoperită şi Mădălina Dumitru, victimă în dosarul în care Bivolaru a fost condamnat vineri pentru relaţii sexuale cu o minoră.
Modul în care au fost făcute descinderile a determinat reacţii negative şi acuzaţii de încălcare a drepturilor şi libertăţilor membrilor MISA. Aceştia au organizat mai multe proteste, cerând în mod repetat restituirea unor materiale confiscate care, susţineau ei, nu au caracter de probe în anchetă.
Decizia de vineri a instanţei supreme, prin care Bivolaru a primit şase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor în formă continuată, este definitivă.
Prin aceeaşi decizie, ICCJ l-a achitat pe Bivolaru de perversiuni sexuale în legătură cu victima Mădălina Dumitru, pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Pentru acelaşi motiv şi în cazul aceleiaşi victime, Bivolaru a fost achitat şi pentru fapta de trafic de minori.
Instanţa l-a mai achitat pe Bivolaru, pe motiv că fapta nu există, în cazul acuzaţiei de act sexual cu un minor în legătură cu victima Ilinca Simionescu, şi pentru trafic de minori în legătură cu aceeaşi victimă, pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive.
De asemenea, ICCJ a încetat procesul penal faţă de Bivolaru în legătură cu fapta de act sexual cu un minor în formă continuată în legătură cu victima Arabela Marquez şi totodată pentru fapta de corupţie sexuală în legătura cu victima Mădălina Dumitru, în ambele cazuri constatându-se prescrierea faptelor.
Totodată, instanţa a încetat procesul penal pe numele lui Bivolaru pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei din acelaşi motiv, respectiv prescrierea.
Un extras din hotărâre a fost trimis de instanţa supremă către Tribunalul Bucureşti, care în acest caz este instanţa de executare şi care emite mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea în cazul lui Gregorian Bivolaru.
Conform Codului de procedură penală, mandatul de executare a pedepsei se trimite către Poliţie.
Gregorian Bivolaru a părăsit ţara, după ce a fost trimis în judecată, în august 2004, fiind arestat în aprilie 2005, în Suedia. În noiembrie 2005, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia.
Ulterior, în decembrie 2005, fondatorul MISA a primit azil politic din partea autorităţilor suedeze.
Din 23 mai 2013, în dosarul în care a dat vineri decizia definitivă, instanţa l-a citat pe Gregorian Bivolaru şi cu noul său nume, Magnus Aurolsson, fiind prima oară când a fost menţionat astfel.
Potrivit presei italiene, Gregoria Bivolaru ar fi vizat şi într-o anchetă din Italia legată de activităţile MISA.
În decembrie 2012, în cadrul acestei anchete, autorităţile italiene au făcut percheziţii în 25 de locuri din mai multe oraşe, MISA fiind suspectată de reducere la sclavie, recrutarea tinerilor pentru a practica orgii sexuale şi pornografie, conform presei din Peninsulă.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Școala de stat nu îi pregătește pe elevi pentru viitor. Elevii trebuie să învețe la privat
Citește pe www.zf.ro: Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Democrația reală înseamnă că tu, cetățeanul, ai putere decizională. Monopolul partidelor din România trebuie spart
Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Povestea unui miliardar controversat. Cum a ajuns acesta dintr-un criminal cu acte în regula un afacerist de succes ce învârtea miliarde, iar acum este falimentar şi aproape să ajungă la puşcărie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami și a apărut așa în public, dar a fost întrebată imediat: „Ești bolnavă?”
PROSPORT.RO
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah Carey și Andrea Bocelli au întreținut atmosfera de basm
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe