Peste 140.000 de bugetari vor fi disponibilizaţi până în 2011

Peste 140.000 de angajaţi din sectorul public vor fi disponibilizaţi până la începutul anului viitor, pentru a menţine cheltuielile de personal în 2011 în limitele convenite cu FMI, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la negocierile cu instituţia financiară.

77 afișări
Imaginea articolului Peste 140.000 de bugetari vor fi disponibilizaţi până în 2011

Peste 140.000 de bugetari vor fi disponibilizaţi până la începutul anului viitor (Imagine: Mediafax Foto)

"Până la începutul anului viitor trebuie să plece cel puţin 10% din angajaţii din sectorul public", au spus sursele citate.

Numărul de posturi ocupate din sectorul public a scăzut cu 36.404 în perioada decembrie 2008-februarie 2010, respectiv o reducere de la 1.398.867 la 1.362.463 posturi efectiv ocupate, potrivit datelor prezentate recent de Ministerul Finanţelor Publice.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că pensiile vor scădea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, şi vor fi reduse "masiv subvenţiile", banii urmând să fie alocaţi ţintit "către cei care au nevoie de sprijin financiar".

"În primul rând este vorba despre reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25%, iar până la sfârşitul anului, şefii de instituţii au obligaţia să-şi facă selecţia, să-i aleagă pe cei mai buni şi nu clientela politică, în aşa fel încât în anul 2011, menţinându-se anvelopa salarială şi în speranţa creşterii economiei, salariile să poată reveni la cele pe care le au acum", a adăugat preşedintele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici