Strategia antidrog: Seringi disponibile la automate şi teste antidrog vândute în farmacii

Noua strategie naţională antidrog cuprinde concepte noi, adaptate modului în care s-a transformat consumul în ultimii ani, care ar include montarea de automate cu seringi în zonele cu mulţi consumatori, dar şi vânzarea de teste antidrog în farmacii, a declarat directorul ANA, Sorin Oprea.

507 afișări
Imaginea articolului Strategia antidrog: Seringi disponibile la automate şi teste antidrog vândute în farmacii

Strategia antidrog: Seringi disponibile la automate; teste antidrog vândute în farmacii (Imagine: Lorand Vakarcs/Mediafax Foto)

Directorul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), chestorul Sorin Oprea, a declarat marţi că noua strategie antidrog, care urmează să fie aprobată de Guvern, îşi propune să spargă anumite bariere şi să schimbe mentalităţi în ce priveşte consumul de droguri.

"Este nevoie de o regândire a abordării problematicii consumului de droguri. Vrem să găsim rezolvări pentru situaţiile nou apărute. Una ar fi automatele de seringi sau distribuirea lor prin farmacii. O seringă folosită de un consumator este dată apoi la alţi zece, iar transmiterea bolilor se face foarte rapid. Seringile pentru un consumator, pentru un an de zile, costă cam 100 de euro. Tratamentul pentru HIV costă 4.000 de euro. Deci trebuie să luăm nişte măsuri", a mai spus directorul ANA.

În străinătate, seringile noi oferite comsumatorilor la automate pot fi luate în schimbul uneia folosite sau al unei sume modice.

Directorul ANA a mai spus că este luată în calcul inclusiv posibilitatea ca în farmacii să se vândă teste antidrog, astfel încât părinţii să îşi poată testa copiii.

Sorin Oprea a precizat că aceste idei sunt doar concepte în noua strategie antidrog, dar vor putea fi puse în practică după ce Guvernul va adopta documentul finalizat încă din decembrie 2012.

Directorul ANA a mai spus că miercuri seară, începând cu ora 21.00, în zona Debarcader din Parcul Cişmigiu, vor fi comemorate 238 de persoane care au murit în urma supradozei, prin lansarea unor lampionae pe lac şi prin sensibilizarea opiniei publice privind riscul de deces ca urmare a consumului de droguri.

De asemenea, reprezentanţii ANA şi cei ai Ministerului Tineretului şi Sportului vor distribui materiale informative privind consecinţele nefaste pe care l-a avut consumul de droguri asupra vieţii unor celebrităţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici