SURSE | CCR respinge, într-o singură zi, DOUĂ cereri ale preşedintelui Iohannis/ Una dintre solicitări depăşise termenul de depunere

Curtea Constiţională a respins marţi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pe modificările la Legea 317,/ 2004 privind organizarea CSM, pe motiv că a fost depăşit termenul de sesizare, au declarat surse din CCR pentru MEDIAFAX.

2202 afișări
Imaginea articolului SURSE | CCR respinge, într-o singură zi, DOUĂ cereri ale preşedintelui Iohannis/ Una dintre solicitări depăşise termenul de depunere

SURSE | CCR a respins o cerere a preşedintelui Iohannis pe motiv că a depăşit termenul de sesizare

 Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, pe 11 mai, Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, anunţă Administraţia Prezidenţială.

"Pentru a decela competenţele constituţionale ale celor două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii prin raportare la rolul constituţional general al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, trebuie interpretate dispoziţiile art. 133 alin. (2) lit. a) şi ale art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală. Analiza coroborată a celor două texte constituţionale relevă faptul că cele două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii nu se compun din toţi membrii CSM, ci exclusiv din cei 14 membri aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat. Nouă judecători fac parte din Secţia pentru Judecători şi cinci procurori fac parte din Secţia pentru procurori. Modul de constituire a secţiilor reflectă rolul constituţional al acestora, astfel cum este reglementat în art. 134 alin. (2) din Constituţia României, potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, prin secţiile sale, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. Rezultă, aşadar, că legiuitorul constituant a stabilit în mod neechivoc faptul că rolul secţiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii vizează exclusiv domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, ca element specific, particular, al rolului general al Consiliului Superior al Magistraturii care, în ansamblul său, este garantul independenţei justiţiei", se arată în sesizare.

Potrivit modificărilor aduse Legii 317, secţia pentru judecători: numeşte şi revocă din funcţie preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai ÎCCJ, propune preşedintelui numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor, numeşte judecătorii stagiari pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii, eliberează din funcţie judecătorii stagiari sau dispune promovarea judecătorilor.

Secţia pentru procurori, la propunerea ministrului Justiţiei, înaintează preşedintelui propunerea pentru numirea procurorului general al Parchetului general, prim-adjunctului şi adjunctului acestuia, procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestuia, numeşte şi revocă procurorii şefi de secţie ai Parchetului General, DNA şi DIICOT.

Curtea Constituţională a respins, în 30 mai, şi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu modificările aduse Legii 304/2004, privind organizarea judiciară.

CCR a respins sesizarea privind trecerea Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei Deputaţilor

Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, marţi, sesizarea de neconstituţionalitate asupra modificării şi completării Legii care prevede trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvenului sub cea a Camerei Deputaţilor, formulată de preşedintele Klaus Iohannis la sfârşitul lunii aprilie.

”Analiza sistematică a dispoziţiilor din cuprinsul legii criticate evidenţiază însă că plasarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial” sub autoritatea Camerei Deputaţilor este declarativă, nicio dispoziţie din această lege neprevăzând o atribuţie a Camerei Deputaţilor cu privire la modul în care această autoritate este exercitată. În realitate, autoritatea asupra Regiei Autonome „Monitorul Oficial” se exercită fie de către secretarul general al Camerei Deputaţilor, fie de către biroul permanent al acesteia. Astfel, potrivit art. I pct. 9 din lege (art. 20 alin. (1) din Legea nr. 202/1998), Biroul permanent al Camerei Deputaţilor are competenţa de a stabili tarifele de publicare a actelor în Monitorul Oficial al României, tarife ce se constituie într-un element ce ţine de funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, activitate asupra căreia Camera Deputaţilor nu exercită niciun fel de control", se arăta într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis la sfârşitul lunii aprilie agenţiei de presă MEDIAFAX.

Şeful statului susţinea în sesizarea adresă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, că prin felul în care a fost modificată Legea nu sunt clare raporturile dintre instituţia Monitorul Oficial şi Camera Deputaţilor.

"Conform art. II din legea criticată, secretarul general al Camerei Deputaţilor are competenţa numirii consiliului de administraţie, în cadrul căruia desemnează un reprezentant propriu. În stabilirea componenţei consiliului de administraţie Camera Deputaţilor, din nou, nu are niciun drept de decizie. Neclaritatea raporturilor dintre autoritatea publică tutelară şi regia autonomă transpare şi din dispoziţiile art. III alin. (1) din legea supusă controlului de constituţionalitate, ce prevăd că în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”. Din conţinutul normativ al prevederilor menţionate ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României rezultă că acestea sunt antinomice, aspect de natură să încalce cerinţele constituţionale de claritate şi predictibilitate a normei, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Sub aspectul neconstituţionalităţii dispoziţiilor ce reglementează raporturile dintre Camera Deputaţilor şi Regia Autonomă „Monitorul Oficial” legea criticată este neclară şi în ceea ce priveşte situaţia mandatelor membrilor actualului consiliu de administraţie, care este plasată sub semnul incertitudinii juridice ceea ce, de asemenea, contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie", conform sursei citate.

Pe 11 aprilie, deputaţii au aprobat un proiect de lege care prevede trecerea Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei Deputaţilor, după ce, în 2012, Guvernul condus de Victor Ponta a decis trecerea acestei regii autonome în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG). Camera a votat atunci în calitate de for decizional.

În 22 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii, după ce aceasta fusese adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în 22 decembrie 2017.

În iunie 2012, Guvernul condus de Victor Ponta a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevedea trecea Regiei Autonome Monitorul Oficial de la Camera Deputaţilor la Secretariatul General al Guvernului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici