Tone de alimente fără documente şi pungi cu inscripţia PDL, găsite într-un depozit din Târgovişte

Opt tone de alimente fără documente de provenienţă au fost descoperite de poliţiştii şi inspectorii ai Gărzii de Mediu Dâmboviţa într-o încăpere de la parterul unui bloc din Târgovişte, printre acestea aflându-se şi câteva sute de pungi cu inscripţia PDL.

604 afișări
Imaginea articolului Tone de alimente fără documente şi pungi cu inscripţia PDL, găsite într-un depozit din Târgovişte

Tone de alimente fără documente şi pungi cu inscripţia PDL, găsite într-un depozit din Târgovişte (Imagine: Diana Iurkiewicz/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, agent Raluca Florescu, oamenii legii au fost sesizaţi la 112 că mai multe persoane au forţat uşa unei încăperi anexă aflate la parterul unui bloc din Târgovişte şi încarcă bunuri într-o autoutilitară.

Conform sursei citate, la faţa locului a mers o echipă de poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, care au constatat că nu este vorba despre furt, ci despre un transfer şi transport de bunuri.

"În urma cercetărilor s-a constatat că nu existau documente legale de provenienţă pentru respectivele bunuri, iar printre bunurile inventariate au fost găsite şi 300 de pungi inscripţionate cu sigla unei formaţiuni politice. Poliţia va continua cercetările pentru a se stabili cum au ajuns bunurile acolo", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa.

Comisarii Gărzii Financiare Dâmboviţa au instituit sechestru pe marfă şi au început o anchetă în acest caz.

"Facem cercetări pentru identificarea eventualelor fraude, evaziuni fiscale sau alte încălcări ale legii, ancheta este în derulare", a declarat şeful Gărzii Financiare Dâmboviţa, Bogdan Birtu.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, pungile găsite erau inscripţionate cu sigla PDL.

Reprezentanţii PDL Dâmboviţa spun că nu cunosc în acest moment care este situaţia, vicepreşedintele PDL Dâmboviţa, Marin Antonescu, anunţând că va susţine, joi, o conferinţă de presă pe această temă.

Liderii USL Dâmboviţa susţin însă că alimentele din acel depozit, respectiv făină, zahăr, mălai, pui congelaţi şi ulei, ar fi urmat să fie împărţite de PDL în campania electorală.

"În ultima perioadă în judeţ se pregăteşte o fraudă masivă a alegerilor prin distribuţia de către PDL de alimente şi prin plata votanţilor. Într-o locaţie pe care Primăria Târgovişte a dat-o unei asociaţii neguvernamentale conduse de consilierul PDL Pavel Babeu, candidat la funcţia de consilier judeţean, s-au găsit peste opt tone de alimente, precum şi pungi inscripţionate cu numele candidatului PDL la Primăria Târgovişte, Gabriel Boriga", a declarat senatorul PSD Adrian Ţuţuianu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici