Un băiat de 15 ani a fost salvat după ce a rămas blocat între două blocuri mai mult de o oră

Un adolescent a rămas blocat, duminică după-amiază, între două clădiri, în apropierea Liceului "Ovidiu", pe strada Basarabiei, din centrul Constanţei, după ce a încercat să sară de pe una din ele, fiind scos în cele din urmă cu ajutotrul unor chingi.

Un băiat de 15 ani a fost salvat după ce a rămas blocat între două blocuri (Imagine: Liviu Chirica/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit pompierilor, incidentul s-a petrecut într-o curte comună în care se află Liceul "Ovidius" din Constanţa, adolescentul căzând de pe Grupul Şcolar "I.N. Roman, aflat în aceeaşi curte, în timp ce încerca să sară pe o altă clădire, distanţa dintre cele două fiind de aproximativ 30 de centimetri.

În cădere, adolescentul este posibil să-şi fi fracturat picioarele şi, pentru a nu-i provoca leziuni mai grave şi pentru a-i proteja coloana vertebrală, echipajele de intervenţie au decis să-l tragă în lateralul clădirii pentru a-l scoate, şi nu să-l ridice pe unde căzuse.

Operaţiunea de salvare a durat aproximativ trei sferturi de oră, copilul stând blocat între clădiri timp de peste o oră.

Adolescentul, care este conştient şi cooperant, a fost imobilizat pe o targă şi a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde va fi supus unor investigaţii medicale de specialitate.

Primele informaţii indică faptul că adolescentul ar fi urcat după o minge, dar încă nu se ştie cum a căzut între cele două clădiri.

La locul intervenţiei, s-au aflat şi părinţii copilului.

Curtea respectivă era deschisă şi nu exista un paznic.



comentează şi tu Momentan sunt 9 comentarii
Taguri:
COPIL ,
BLOCAJ ,
COMENTARII
  • Andy T 16 ian 2012

    Bine zis, gigel! Se pare ca tot scoala e de vina, in opinia dlor! trebuia sa fie cu ochii pe micul "Matrix" si duminica, la pranz, cand domnisorul trebuia sa se afle acasa, in familia lui, nu umbland ca un pierde-vara pe strazi...

  • gigel 15 ian 2012

    L-am vazut la tv: un golan nesimtit

  • adri 15 ian 2012

    bine punctat andrei!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa