Argăseală: Rusescu are fractură de orbită, iar Keşeru a suferit o comoţie cerebrală

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, luni, că la meciul cu ASA Târgu Mureş atacantul Raul Rusescu a suferit o fractură de orbită şi Claudiu Keşeru o comoţie cerebrală, el adăugând că în cazul acestuia din urmă şi al lui Iasmin Latovlevici investigaţiile continuă.

340 afișări
Imaginea articolului Argăseală: Rusescu are fractură de orbită, iar Keşeru a suferit o comoţie cerebrală

Argăseală: Rusescu are fractură de orbită, iar Keşeru a suferit o comoţie cerebrală (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Rusescu va fi indisponibil aproximativ trei săptămâni din cauza accidentării de la partida de duminică.

"Vestea proastă este că Raul Rusescu are fractură de orbită, ceea ce înseamnă că osul de sub ochi este fracturat şi timp de trei săptămâni jucătorul nu va putea fi utilizat într-un meci oficial, dacă lucrurile decurg foarte bine. Domnul Iordănescu (n.r. - noul selecţioner Anghel Iordănescu) s-a interesat de starea lui, dar medicul ne-a dat această veste. În plus, Keşeru a suferit o comoţie cerebrală, este încă în investigaţii, aşa cum este în investigaţii şi Latovlevici", a explicat Argăseală.

Valeriu Argăseală a menţionat că la meciul de marţi cu CSMS Iaşi, din optimile de finală ale Cupei României, în lotul Stelei vor fi cooptaţi patru jucători de la echipa de juniori. "Pentru meciul de mâine cu CSMS Iaşi noi suntem obligaţi să aducem patru jucători de la echipa de juniori a clubului, pentru că nu putem folosi fotbalişti de la prima echipă din cauza arbitrajului pe care l-aţi văzut şi dumneavoastră", a adăugat oficialul stelist.

Argăseală a mai spus că aşteaptă explicaţii în privinţa arbitrajelor din ultima perioadă. "Am ridicat problema arbitrajului în Comitetul Executiv şi am cerut convocarea Comisiei Centrale a Arbitrilor, pentru că mi se pare normal să ni se dea o explicaţie vizavi de modul în care s-a arbitrat până acum, nu neapărat la meciul Steaua cu ASA Târg Mureş. Aşteptăm explicaţii în şedinţa următoare a Comitetului Executiv", a menţionat Valeriu Argăseală.

Formaţia Steaua a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa ASA Târgu Mureş, într-un meci din etapa a XII-a a Ligii I, în care tehnicianul Constantin Gâlcă a fost nevoit să facă toate cele trei schimbări în primele 29 de minute, din cauza unor accidentări. Claudiu Keşeru a părăsit terenul în minutul 22, Iasmin Latovlevici în minutul 23 şi Raul Rusescu în minutul 29.

FC Steaua a criticat după meci prestaţia arbitrului Istvan Kovacs, acuzându-l că a influenţat rezultatul şi precizând că ar fi trebuit să elimine trei jucători de la gazde şi să acorde un penalti pentru gruparea bucureşteană, dar şi să nu îi acorde cartonaşul roşu lui Paul Pârvulescu în minutul 88.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici