Bănel Nicoliţă: Hagi ştie fotbal cât nu ştie nimeni în ţara asta

Bănel Nicoliţă, mijlocaşul de 31 de ani de la Viitorul Constanţa, a declarat că antrenorul său, Gheorghe Hagi, ştie fotbal mai mult decât orice altă persoană din fotbalul românesc.

411 afișări
Imaginea articolului Bănel Nicoliţă: Hagi ştie fotbal cât nu ştie nimeni în ţara asta

Bănel Nicoliţă: Hagi ştie fotbal cât nu ştie nimeni în ţara asta

Într-un interviu acordat revistei Ligii Profesioniste de Fotbal înainte de partida cu Pandurii, Nicoliţă a spus: „Venirea domnului Hagi pe bancă a însemnat enorm pentru echipă. Ştie fotbal cât nu ştie nimeni în ţara asta şi noi încercăm să învăţăm cât mai mult de la dânsul. Ne-a redat încrederea, ne-a făcut să realizăm că nu suntem cu nimic mai prejos decât echipele bune ale campionatului”.

Viitorul ocupă locul 5 în clasamentul din play-off, la şase puncte distanţă de liderul Astra, însă Nicoliţă crede că echipa sa are în continuarea şanse la titlu: „Sunt de acord cu domnul Hagi când spune că echipa nu e coaptă pentru titlu. Dar asta nu înseamnă că şansele noastre la titlul nu există! Chiar dacă sunt mici, ele trebuie luate în calcul. Sunt două-trei echipe foarte puternice în Liga 1. Steaua, Dinamo şi Astra se detaşează. La Dinamo şi Astra e vorba de multă muncă, de antrenori buni, de investiţii făcute cu cap. Cu Steaua este altceva. Steaua e o echipă cu adevărat de top. Are brand, are o istorie foarte mare, e cea mai iubită echipă din ţară”.

Rugat să dezvăluie ce întrebare şi-ar adresa dacă ar fi ziarist, Bănel Nicoliţă a răspuns: „ Cum faci, mai băiatule, de alergi atât de mult?”.

Meciul Pandurii - Viitorul se joacă, astăzi, de la ora 20:30, în etapa a doua din play-off.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici