- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-1, cu Astra Ploieşti
Antrenorul Gheorghe Mulţescu a debutat, sâmbătă, cu o remiză pe banca tehnică a formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ, în deplasare, în faţa echipei Astra Ploieşti, scor 1-1 (0-0), într-o partidă contând pentru etapa a XII-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Liviu Ganea, în minutul '77, pentru gazde, respectiv Sofroni, în minutul 84, pentru oaspeţi.
1-0: Gazdele au beneficiat de o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri, lateral dreapta, mingea a fost aruncată în careu, Miranda a recentrat cu capul până la Liviu Ganea, care, nemarcat, a reluat cu latul sub transversală.
În minutul 82, Djokici a lovit cu cotul un adversar, arbitrul Marius Avram a observat gestul şi l-a eliminat pe atacantul formaţiei Astra.
1-1: Ferariu a executat excelent lovitura liberă de la aproximativ 18 metri, balonul a nimerit transversala şi a ricoşat până la Sofroni, care, de la aproximativ 3 metri a împins balonul în plasă.
În minutul 90+3, Liviu Ganea a lovit cu piciorul un fotbalist de la Ceahlăul care era căzut pe minge şi bloca balonul, iar Marius Avram l-a eliminat pe atacantul grupării ploieştene.
După fluierul de final al partidei, mai mulţi jucători de la Astra Ploieşti i-au cerut socoteală arbitrului, Marius Avram fiind înconjurat de forţele de ordine, care i-au împins cu scuturile pe fotbalişti.
Astra: 12. Cr. Munteanu - 4. Mihalache, 5. Rohat, 3. Oprsal, 25. Crăciun - 18. Strătilă (9. Djokici '74), 16. V. Gheorghe, 8. Seto, 7. Paulinho (14. G. Păun '59) - 19. L. Ganea, 11. Miranda. Antrenor: Nicolo Napoli.
Ceahlăul: 12. Roheţki - 2. Burlacu, 24. Forminte, 17. Viţelaru, 8. Barna - 15. Bădescu, 23. Onciu, 6. Achim (21. Ferariu '65), 7. Cebotaru - 11. Tudosă (10. Sofroni '46), 9. Doicaru (19. Fabron '78). Antrenor: Gheorghe Mulţescu
Cartonaşe galbene: Oprsal '75, Rohat '87, Cr. Munteanu '89 / Onciu '76
Cartonaş roşu: Djokici '82, Liviu Ganea '88
Arbitri: Marius Avram (central) - Ioan Onicaş, Vasile Marinescu (asistenţi) - Marius Bocăneală (rezervă).
Observatori: Cornel Sorescu, Viorel Ilinca.
Spectatori: 800.
-
Daniel Dăianu se retrage din postul de consilier de stat al premierului Ponta din motive personale
Politic astăzi, 19:43
Daniel Dăianu a fost eliberat din postul de consilier de stat al premierului Victor Ponta, din "motive personale", după mai puţin de trei săptămâni de la numirea în această funcţie şi după ce a declarat că titulatura de "consilier de stat" este eronată, deoarece nu doreşte să fie remunerat. citeşte tot
-
Furtul de un milion de euro: Pedepse între trei şi zece ani închisoare pentru inculpaţi
Social astăzi, 19:31
Zece bărbaţi trimişi în judecată în dosarul furtului de un milion de euro, petrecut în luna ianuarie a anului 2011, au fost condamnaţi la pedepse între trei şi zece ani de închisoare de Judecătoria Ploieşti, păgubita reuşind să recupereze doar a cincea parte din suma furată. citeşte tot





Nu exista comentarii