Handbal feminin: Naţionala de tineret, aproape calificată la Campionatul Mondial

Naţionala feminină de tineret U20 a obţinut, sâmbătă, a doua victorie în cadrul turneului de la Cluj-Napoca, după ce a învins Georgia cu 32-13 (17-7) şi este aproape calificată la Campionatul Mondial de handbal din Ungaria.

340 afișări
Imaginea articolului Handbal feminin: Naţionala de tineret, aproape calificată la Campionatul Mondial

Handbal feminin: Naţionala de tineret, aproape calificată la Campionatul Mondial

Echipa condusă de Gheorghe Tadici şi Bogdan Burcea mai are o simplă formalitate de îndeplinit cu Ucraina, pentru a se califica la Campionatul Mondial din Ungaria, programat în luna iulie.

Tricolorele n-au avut probleme să se desprindă pe tabela de marcaj, încă de la pauză fiind făcută o diferenţă de zece goluri, scor 17-7. Faţă de partida cu Croaţia din ziua precedentă (33-25), antrenorii au început partida şi au jucat în prima repriză cu handbalistele care au avut mai puţine minute în prima zi. Până la final a fost rulat întreg lotul şi au marcat toate jucătoarele de câmp: Târşoagă – 5, Tîrcă – 4, Tecar – 4, Marin – 3, Nichitean – 3, Popescu – 3, Stîngă – 3, Badea – 2, Banciu – 1, Bucur – 1, Mihart – 1, Petruş – 1, Vacariu – 1. Pe foaia de joc au mai figurat portarii Ciucă, Hosu şi Kelemen.

Într-o altă partidă jucată sâmbătă în turneul de la Cluj, Croaţia a învins Ucraina cu 29-23. Astfel, pentru a se califica la Campionatul Mondial din Ungaria, România nu trebuie să piardă în faţa Ucrainei la mai mult de zece goluri. Această partidă se va desfăşura duminică, începând cu ora 11:00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici