Mircea Lucescu: Dinamo are potenţial, am văzut nişte jucători tineri promiţători

Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat că formaţia Dinamo are potenţial, deoarece are jucători tineri promiţători, însă a subliniat că este nevoie de răbdare pentru ca fotbaliştii să crească, informează fcdinamo.ro.

157 afișări
Imaginea articolului Mircea Lucescu: Dinamo are potenţial, am văzut nişte jucători tineri promiţători

Mircea Lucescu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vin în Ştefan cel Mare cu nostalgia momentelor extraordinare pe care le-am trăit în «Groapă», atât ca antrenor cât şi ca jucător. Vin şi cu speranţa că momentul greu prin care trece Dinamo va dura cât mai puţin şi sper că această echipă sa revină acolo unde îi este locul. Depinde foarte mult de felul în care vor trece peste acest moment greu. În astfel de situaţii alegerile nu sunt extraordinare în ceea ce priveşte jucătorii, însă uşor, uşor echipa îşi revine. Sunt convins că Dinamo are potenţial pentru că am vazut nişte jucători tineri promiţători. Important este să găsească răbdarea necesară pentru a-i lăsa să crească şi să accentueze maturizarea lor la fel cum am făcut şi eu când am preluat Dinamo. Îmi aduc aminte că am preluat echipa de pe locul şapte, suporterii erau foarte nemultumiţi şi a fost nevoie de o totală disponibilitate din partea oamenilor din jurul echipei pentru a o face să revină. Cel mai important lucru a fost, atunci ca şi acum, întinerirea echipei", a spus Lucescu pentru site-ul oficial al clubului bucureştean.

Lucescu este de părere că acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, merită să fie susţinut: "Ionuţ Negoiţă merită să fie susţinut şi să i se dea absolut toată încrederea pentru că nu ştiu cine ar fi putut să ia echipa. Şi-a asumat un risc extraordinar, nu numai prin prisma investiţiei pe care a făcut-o, ci şi prin prisma raportului cu suporterii. Vor înţelege aceşti suporteri cât de greu i-a fost lui Dinamo în acel moment şi ce merite are acest om? Vor avea răbdarea să vadă această echipă crescând? Primii care sunt în spatele acestei echipe sunt suporterii!".

Echipa Şahtior Doneţk va întâlni formaţia Dinamo, sâmbătă, de la ora 18.30, pe stadionul grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici