Moldovan: Vreau să câştigăm cu Bistriţa, nu m-ar mulţumi un egal

Antrenorul echipei FC Braşov, Viorel Moldovan a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că îşi doreşte victoria în meciul de pe teren propriu cu Gloria Bistriţa şi nu s-ar mulţumi cu un rezultat de egalitate.

8 afișări
Imaginea articolului Moldovan: Vreau să câştigăm cu Bistriţa, nu m-ar mulţumi un egal

Moldovan: Vreau să câştigăm cu Bistriţa, nu m-ar mulţumi un egal (Imagine: Constantin Vlădescu/Mediafax Foto)

"Ne aşteaptă un meci în compania unei echipe care chiar dacă în tur a avut probleme şi era la retrogradare, acum lucrurile stau altfel. Gloria are o echipă schimbată faţă de tur, deci nu ne va fi chiar uşor să câştigăm. Avem şi multe absenţe, dar am soluţii şi voi alinia la startul partidei un unsprezece care, zic eu, se va descurca bine în teren. Am pierdut ultimele două meciuri aşa cum s-a văzut, aşa că nu ne gândim la altă variantă decât să luăm toate cele trei puncte", a spus tehnicianul.

Moldovan a menţionat că i-ar fi greu să continue şi în sezonul viitor la FC Braşov în aceleaşi condiţii. "Prefer să nu mă gândesc la ce va fi. Mai avem meciuri de jucat şi vom vedea după. Cu siguranţă însă, mi-ar fi greu să rămân în aceleaşi condiţii. A fost un an greu pentru noi, în care ne-am confuntat cu multe probleme. Sunt multe aspecte care m-ar face să rămân, însă prefer să nu vorbesc acum despre ele", a explicat Viorel Molvan.

În meciul cu Gloria Bistriţa, programat, joi, de la ora de la 16.30, în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I, antrenorul formaţiei FC Braşov nu îi va putea folosi pe Coman şi Stancu, accidentaţi, Ezequias şi Cristescu, suspendaţi, în vreme ce Zaharia şi Roman sunt incerţi.

Urmăreşte evoluţia echipei tale favorite, live pe telefonul tău mobil. Pentru mai multe detalii click aici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici