Seară neagră pentru echipele româneşti în Europa League: Pandurii-Maccabi Tel Aviv 1-3, Gent-Viitorul 5-0

Maccabi Tel Aviv a câştigat, joi, scor 3-1, meciul disputat în deplasare la Severin cu Pandurii Târgu Jiu, în manşa tur a confruntării din turul trei preliminar al Europa League. KAA Gent a câştigat meciul disputat pe teren propriu cu Viitorul, scor 5-0.

1875 afișări
Imaginea articolului Seară neagră pentru echipele româneşti în Europa League: Pandurii-Maccabi Tel Aviv 1-3, Gent-Viitorul 5-0

Seară neagră pentru echipele româneşti în Europa League: Pandurii-Maccabi Tel Aviv 1-3, Gent-Viitorul 5-0

Au marcat: Herea 30' / Ben Haim 7', Igiebor 49', Micha 77'.

0-1: Unguruşan şi Vasiljevic sunt scoşi uşor din joc de Ben Haim, iar atacantul israelienilor deschide scorul cu calm, cu o execuţie pe lângă Stanca.

1-1: Voiculeţ centrează din dreapta, Herea apare nemarcat pe colţul lung, reia cu capul şi o face prea bine pentru ca Rajkovic să mai poată interveni.

1-2: Medunjanin centrează perfect din lovitură liberă, Igiebor apare nemarcat în mijlocul careului şi reia cu capul, din apropiere, fără vreo şansă pentru Stanca.

1-3: După o pasă în adâncime a unuia dintre mijlocaşi, mingea a ajuns la Ben Bassat, care a centrat din partea stângă pentru Micha, iar cel din urmă a înscris cu un şut în diagonală.

Pandurii Târgu Jiu: Stanca - Unguruşan, Vasiljevic, Bunoza, Grecu - Răuţă, Mrzljak (Obodo 62') - Pleaşcă (Trifu 80'), Voiculeţ, Herea (V. Munteanu 62') - Hora. Antrenor: Petre Grigoraş.

Maccabi Tel Aviv: Rajkovic - Peretz, Tibi, Filipenko, Rikan - Medunjanin (E. Peretz 69'), Alberman, Igiebor (Itzhaki 79') - Micha, O. Sa (Ben Bassat 75'), Ben Haim II. Antrenor: Shota Arveladze.

Cartonaşe galbene: Voiculeţ 43', Unguruşan 79' / Ben Haim 38', Peretz 51', Rikan 62, Micha 81'.

Cartonaşe roşii: -.

Arbitri: Sergii Boiko, Oleksandr Voytyuk, Volodymyr Volodin; rezervă: Oleksandr Derdo (toţi din Ucraina).

Observatori: Ichko Lozev (Bulgaria), Sergio Di Cesare (Italia).

Stadion: Municipal, Turnu Severin.

KAA Gent - FC Viitorul, scor 5-0, în prima manşă a turului trei preliminar din Europa League

Echipa belgiană de fotbal KAA Gent a câştigat, joi, meciul disputat pe teren propriu cu formaţia FC Viitorul, scor 5-0, în prima manşă a turului trei preliminar din Europa League.

Au marcat: Mitrovic 16', Coulibaly 37', 50', Depoitre 56', Renato Neto 67' / -.

1-0: Mitrovic a înscris cu capul în urma unui corner.

2-0: Coulibaly a înscris cu capul după o centrare venită de pe dreapta de la Foket.

3-0: Matton a driblat şi a pasat pentru Coulibaly, care a înscris cu poarta goală.

4-0: Depoitre s-a demarcat în spatele apărării constănţene şi a înscris pe lângă Rîmniceanu.

5-0: Renato Neto a înscris cu capul din centrarea lui Milicevic.

KAA Gent: Rinne – Mitrovic, Gershon, L. Nielsen – Foket, Renato Neto, Kums (Schoofs 75'), Saief – Depoitre (Perbet 69'), Matton (Milicevic 65'), Coulibaly. Antrenor Hein Vanhaezebrouck.

FC Viitorul: Rîmniceanu – Benzar, Ţîru, Carp (Casap 70'), Ganea – R. Marin, Filip (Nedelcu 46'), Purece – Iancu (Hodorogea 46'), Chiţu, Tănase. Antrenor: Gheorghe Hagi.

Cartonaşe galbene: -/ Filip 30'.

Arbitri: Stephan Klossner - Remy Zgraggen, Marco Zürcher; rezervă: Sascha Amhof (toţi din Elveţia).

Observator: Oguz Sarvan (Turcia).

Stadion: "Ghelamco Arena", Gent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici