Pandurii Tg Jiu va avea buget de 5,5 milioane euro şi obiectiv clasarea în primele 6 locuri

Clubul Pandurii Târgu Jiu va avea în sezonul 2014-2015 un buget de aproximativ 5,5 milioane euro şi obiectiv clasarea în primele şase locuri ale Ligii I, a anunţat preşedintele Consiliului de Administraţie al grupării gorjene, Mihai Prunariu.

148 afișări
Imaginea articolului Pandurii Tg Jiu va avea buget de 5,5 milioane euro şi obiectiv clasarea în primele 6 locuri

Petre Grigoraş (Imagine: Laurentiu Mich/Mediafax Foto)

"Obiectivul pentru sezonul 2014-2015 este clasarea pe unul din locurile 1-6, cu bonusuri de performanţă în cazul în care jucăm în cupele europene sau câştigăm Cupa României. Prognozăm că vom avea un buget undeva în jurul a cinci milioane şi jumătate de euro, care ar fi defalcat în felul următor: 2,5 milioane de euro aportul asociaţilor, 2 milioane de euro din drepturile TV şi un milion de euro din alte venituri. O parte dintre asociaţi au efectuat deja plăţile către club, am avut o şedinţă AGA şi Artego urmează să vireze acum o parte din sumă, la fel şi Consiliul Judeţean. CEO a virat anul acesta aproximativ un milion de euro şi la şedinţa AGA ni s-a spus că până la începerea campionatului, urmează să vireze sumele cu care s-au angajat să contribuie la bunul mers al clubului", a spus Prunariu pentru site-ul oficial al clubului.

El a menţionat că LPF a acceptat să programeze meciul cu Gaz Metan Mediaş din optimile de finală ale Cupei Ligii-Adeplast la 21 iulie, astfel încât programul de pregătire al echipei condusă de Petre Grigoraş să nu fie perturbat.

"Am avut o problemă din punct de vedere al programului competiţional, pentru că noi am stabilit programul cu două luni înainte şi primul meci din Cupa Ligii s-ar fi suprapus cu pregătirea noastră. Am făcut o solicitare la LPF şi cei de acolo au fost de acord să jucăm acest meci pe data de 21 iulie. E bine pentru noi deoarece ajungem în ţară pe 19 iulie şi vom merge direct la Mediaş. Am dorit să tratăm competiţia serios şi să jucăm cu prima echipă, dar am vrut să respectăm integral şi programul stabilit de antrenor", a adăugat Mihai Prunariu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici