Piloţii de Formula 1 nu mai au voie să facă declaraţii politice decât dacă sunt aprobate prealabil

Piloţii de Formula 1 vor avea nevoie de o permisiune scrisă prealabilă din partea organismului de conducere al sportului pentru a face "declaraţii politice" începând din sezonul următor, ca urmare a unei actualizări a Codului Sportiv Internaţional.

411 afișări
Imaginea articolului Piloţii de Formula 1 nu mai au voie să facă declaraţii politice decât dacă sunt aprobate prealabil

Sursa foto: MediafaxFoto

Versiunea 2023 a codului, care se aplică tuturor seriilor sancţionate de Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), a fost publicată pe site-ul organismului de conducere, cu modificările evidenţiate.

FIA a adăugat o nouă clauză referitoare la "efectuarea şi afişarea în general a declaraţiilor sau comentariilor politice, religioase şi personale, în special prin încălcarea principiului general de neutralitate promovat de FIA în cadrul statutelor sale".

Piloţii care fac astfel de declaraţii vor încălca acum regulile, cu excepţia cazului în care FIA, al cărei preşedinte este Mohammed Ben Sulayem din Emiratele Arabe Unite, a acordat în prealabil o aprobare scrisă.

Anterior, sportul nu avea astfel de restricţii specifice.

Articolul 1.2 din statutul FIA promite să promoveze protecţia drepturilor omului şi să "se abţină de la manifestarea discriminării" în legătură cu o serie de aspecte, inclusiv "opinia politică".

Sezonul 2023 începe în Bahrain la 5 martie.

Lewis Hamilton, septuplul campion mondial de la Mercedes, şi Sebastian Vettel, cvadruplu campion, acum retras, s-au numărat printre cei care au făcut declaraţii politice la cursele din ultimele sezoane.

Hamilton, care a fost un militant deschis pentru drepturile omului şi diversitate, a purtat un tricou negru la Marele Premiu al Toscanei din 2020, inscripţionat cu textul "Arestaţi-i pe poliţiştii care au ucis-o pe Breonna Taylor" .

Tricoul avea, de asemenea, o fotografie a lucrătoarei medicale de culoare, care a fost împuşcată mortal în apartamentul ei din Louisville, Kentucky, de către poliţişti, cu menţiunea "Spuneţi-i numele".

FIA a stabilit noi reguli înainte şi după cursă pentru ţinuta piloţilor după acest incident.

Hamilton a cerut, de asemenea, mai multe schimbări în Arabia Saudită, spunând în acest an că a fost şocat să audă de execuţiile în masă, şi a pilotat în Orientul Mijlociu cu o cască curcubeu în sprijinul drepturilor LGBTQ+.

Vettel şi-a folosit platforma pentru a evidenţia diferite probleme, de la drepturile LGBTQ, la schimbările climatice. Anul acesta, la Marele Premiu al Canadei, el a purtat un tricou pe care scria "Stop Mining Tar Sands" şi "Canada's Climate Crime".

În 2021, el a purtat în Ungaria un tricou în culorile curcubeului cu mesajul 'aceeaşi dragoste' pentru a protesta împotriva legislaţiei anti-LGBTQ+.

Un purtător de cuvânt al FIA a declarat că actualizarea a fost "în conformitate cu neutralitatea politică a sportului", aşa cum este consacrată în codul de etică al Comitetului Olimpic Internaţional (CIO).

FIA a primit statutul de recunoaştere deplină din partea CIO în 2013.

Directorul general al Global Athlete, Rob Koehler, a declarat pe Twitter că este "vădit ipocrit" din partea FIA să le spună sportivilor să se limiteze la sport şi să stea departe de politică.

El a făcut referire la articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a ONU, care susţine dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare şi la libertatea de a avea opinii fără interferenţe.

"Regulile sportive nu ar trebui să aibă capacitatea de a limita acest drept", a spus el.

Global Athlete se descrie ca fiind o mişcare internaţională condusă de sportivi care conduce schimbări pozitive în sportul mondial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici