Walter: Şansele ca Florescu să semneze cu Universitatea Cluj sunt mici

Finanţatorul clubului Universitatea Cluj, Florian Walter, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că deşi i-a făcut două oferte internaţionalului George Florescu, şansele ca acesta să semneze cu gruparea ardeleană sunt mici.

23 afișări
Imaginea articolului Walter: Şansele ca Florescu să semneze cu Universitatea Cluj sunt mici

Walter: Şansele ca Florescu să semneze cu Universitatea Cluj sunt mici (Imagine: MirceRosca/Mediafax Foto)

El a adăugat că l-a ofertat pe mijlocaşul clujean încă dinaintea partidei pe care echipa naţională a României a disputat-o la Zenica, împotriva selecţionatei Bosniei-Herţegovina, la finalul lunii martie.

"Eu i-am făcut două oferte deja lui Florescu. Am fost primii care i-am propus un contract încă dinainte de meciul cu Bosnia. Am înţeles că se gândeşte să-şi continue cariera în străinătate, iar noi l-am înţeles. I-am propus un contract pe termen lung, nu până în vară. Dacă va dori să vină la noi, îl primim cu braţele deschise, dar cred că şansele sunt mici. El ne-a întrebat dacă se poate antrena cu băieţii şi bineînţeles că am fost de acord", a spus Florian Walter.

În vârstă de 26 de ani, George Florescu a jucat în România doar pentru Universitatea Cluj, club cu care a câştigat în anul 2002 campionatul naţional de juniori, alături de Răzvan Cociş, Octavian Abrudan şi Dorin Goga.

Florescu este liber de contract din 16 martie, când gruparea rusă Alania Vladikavkaz a renunţat la serviciile sale deoarece limita jucătorilor străini din lot a fost depăşită după achiziţionarea brazilianului Vandinho.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici