Raimundas Karoblis a declarat că este în favoarea unei prezenţei permanente a trupelor americane în Lituania şi s-a arătat recunoscător şi încrezător în sprijinul american pentru NATO.
„Europa are nevoie de prezenţa şi conducerea Statelor Unite ca un sistem defensiv, însă pe de altă parte, credem că şi Statele Unite au nevoie de aliaţi”, a declarat oficialul lituanian.
Statele baltice se simt ameninţate de influenţa tot mai puternică a Rusiei în zona de est a Europei, temeri amplificate de acţiunile Moscovei în Georgia şi Ucraina.
„Putin ar vrea să testeze NATO… şi probabil cea mai bună zonă pentru testare e cea baltică”, a declarat oficialul, aflat în vizită la Washington, unde discută cu oficialii americani despre modalităţile de consolidare a securităţii Lituaniei.
Karoblis a declarat că autorităţile lituaniene estimează că până la 100.000 de trupe ruse vor participa la exerciţiul militar Zapad 2017 din luna septembrie, care se va desfăşura în nord-vestul Rusiei şi în Belarus.
Autorităţile de la Vilnius sunt îngrijorate că Putin ar putea menţine o mare parte din aceste trupe în zonă şi după terminarea operaţiunii, fapt ce ar ameninţa statele baltice cu încercuirea în cazul unei ofensive a Moscovei spre enclava rusă Kaliningrad.
Drept răspuns la acţiunile ruse în zonă, NATO a trimis un grup militar multinaţional de 1.000 de militari în Lituania, unitate aflată sub conducerea Germaniei.
Unităţi similare au fost desfăşurate şi în Estonia şi Lituania, sub conducerea Marii Britanii, respectiv Canadei.
Şi forţe americane sunt prezente prin rotaţie în statele baltice, unde participă la misiuni de antrenament şi exerciţii.
„Noi, lituanieni, nu ne putem imagina securitatea fără sprijin şi garanţii din partea SUA”, a mai afirmat Karoblis.
Citeşte şi: Alte trei persoane au fost reţinute de poliţia britanică în legătură cu atentatul de la Londra
Citeşte şi: EXPLOZIE în incinta Ambasadei Statelor Unite de la Kiev. Dispozitivul exploziv a fost aruncat de o persoană necunoscută
Citeşte şi: Autorii atentatelor de la Teheran au fost recrutaţi din Iran de organizaţia teroristă Stat Islamic
Citeşte şi: Atacul de la Manchester. Poliţia a reţinut alte două persoane în legătură cu atentatul terorist
Citeşte şi: Politica Uniunii Europene faţă de Rusia a fost creată de o minoritate rusofobă agresivă, susţine Serghei Lavrov
Citeşte şi: ALEGERI în Marea Britanie. Primul test după Brexit. Promisiunile făcute de principalele partide în campania electorală. Ultimele sondaje
Citeşte şi: Resturi ale avionului militar dispărut în Myanmar, descoperite de echipele de intervenţie