Poliţia locală a anunţat că Daniel Correa a fost torturat înainte de a fi ucis. Pentru moment nu există un cerc de suspecţi, autorităţie locale încercând să vadă cu cine a luat legătura în trecut mijlocaşul care era deţinut de Sao Paulo. Daniel Correa ar fi fost ucis în stradă, iar făptaşii au încercat să-i ascundă corpul, pentru a câştiga puţin timp. Aşa a ajuns Correa să fie lăsat în nişte tufişuri aflate pe marginea drumului. Corpul a fost descoperit în oraşul São José dos Pinhais, în regiunea Curitiba.
„Clubul Sao Paulo regretă profund moartea mijlocaşului Daniel Correa Freitas. Suntem alături familia sportivului, în aceste momente grele”, se arată într-un mesaj postat de formaţia din prima ligă, pe contul oficial de Twitter.
Crescut la grupele de juniori ale clubului Botafogo, Daniel Correa a fost transferat de Sao Paulo în 2015. A fost împrumutat de-a lungul timpului la Curitiba, Ponte Preta şi acum Sao Bento. Pentru Sao Paulo a evoluat în zece partide oficiale, dar nu a reuşit să marcheze sau să ofere vreo pasă de gol.
Citeşte şi: Mirel Rădoi: Vreau să ajungem să jucăm în semifinale. Nu îndrăznesc să visez la naţionala mare
Citeşte şi: Marius Copil a urcat 33 de locuri în topul ATP, după finala cu Federer/ Andru Nenciu scrie despre performanţa românului de la turneul din Basel
Citeşte şi: O fostă Miss Univers, fotomodel şi asistentă a patronului lui Leicester City, se numără printre victimele accidentului teribil de elicopter