Prima pagină » Politic » Scandal în Parlament între AUR și USR. Simion: USR s-a transformat într-o „grupare extremistă de stânga” / Dimitriu: Gurul lor, Georgescu, tocmai a fost pus sub acuzare pentru trădare

Scandal în Parlament între AUR și USR. Simion: USR s-a transformat într-o „grupare extremistă de stânga” / Dimitriu: Gurul lor, Georgescu, tocmai a fost pus sub acuzare pentru trădare

Un nou episod tensionat a avut loc marți în plenul Camerei Deputaților, după dezbaterile privind un proiect de lege. Disputa a izbucnit între deputatul USR Alexandru Dimitriu și liderul AUR, George Simion, pe tema justiției și a cazului în care este implicat Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale.
Gabriel Negreanu
17 sept. 2025, 15:56, Politic

De la tribuna Parlamentului, Alexandru Dimitriu a acuzat partidul AUR că „manifestă un vădit dispreț față de justiție”, invocând faptul că Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale.

„Înțeleg foarte bine de ce îi deranjează justiția. Pentru că gurul lor, Georgescu, tocmai a fost pus sub acuzare pentru trădare, pentru răsturnarea ordinii constituționale”, a spus deputatul USR.

Replica lui George Simion nu a întârziat. Liderul AUR l-a atacat direct pe Dimitriu, afirmând că acesta are „o obsesie față de AUR” și l-a catalogat drept „deputat inapt”.

Apoi, l-a întrebat pe deputatul USR cum ar trebui să arate justiția, „Ca pe vremea comisarilor sovietici? Ați anulat alegerile și acum vreți să ne băgați la închisoare”.

Totodată, Simion a respins acuzațiile, apărându-l pe fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu: „Este un om respectat de români, care este dus săptămână de săptămână la control judiciar pentru a fi sacrificat ritualic de o justiție care nu mai este justiție, dacă mai avem prezumpția de nevinovăție”.

În plus, George Simion a acuzat USR că s-ar fi transformat într-o „grupare extremistă de stânga” și că încearcă să-și elimine adversarii politici. „

Dacă AUR este problema voastră, dacă mișcarea suveranistă, votată de jumătate din cetățenii României, reprezintă problema voastră, vă aduc aminte că sunteți la guvernare cu PSD și voi sunteți vinovați pentru dezastrul din țară”, a afirmat președintele AUR.