CSAT se va reuni pentru a stabili măsuri privind protecția spațiului aerian și amenințările dronelor.
„E doar o clarificare operațională” despre lanțul de comandă, a explicat Ionuț Moșteanu la Antena 3 CNN. El a mai dezvăluit că trebuie să fie luat încă un aviz pentru modificarea legii Apărării.
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru joi, 25 septembrie, la Palatul Cotroceni.
Principalele puncte vizează protecția împotriva dronelor și stabilirea procedurilor de acțiune împotriva aeronavelor neautorizate.
Administrația Prezidențială a anunțat că ședința CSAT va începe la ora 12:00 și va aborda stabilirea obiectivelor ce necesită măsuri de protecție în fața amenințărilor provenite de la sisteme de aeronave fără pilot la bord.
De asemenea, vor fi discutate cerințele tehnice generale ale echipamentelor și sistemelor necesare implementării acestor măsuri.
Un alt subiect aflat pe ordinea de zi privește stabilirea persoanelor împuternicite să aprobe sau să ordone acțiuni împotriva aeronavelor și vehiculelor aeriene care utilizează neautorizat spațiul aerian național.
Totodată, vor fi stabilite procedurile de informare privind acțiunile de control asupra utilizării spațiului aerian.