Prima pagină » Politic » Ciolacu: Nicușor Dan, un președinte echilibrat. Klaus Iohannis băga zâzanie

Ciolacu: Nicușor Dan, un președinte echilibrat. Klaus Iohannis băga zâzanie

Fostul premier Marcel Ciolacu afirmă că îl vede pe președintele Nicușor Dan ca pe un lider echilibrat, care nu provoacă tensiuni în coaliția de guvernare. Ciolacu a făcut o comparație directă cu fostul președinte Klaus Iohannis, pe care l-a acuzat că „băga zâzanie”.

Marcel Ciolacu, fost premier și fost lider al PSD, a declarat că îl consideră pe actualul președinte al României, Nicușor Dan, un politician echilibrat, care nu încearcă să creeze conflicte în interiorul coaliției de guvernare.

„Văd un președinte echilibrat. Un președinte care încearcă să nu bage zânzanie în coaliție”, a spus Marcel Ciolacu, întrebat cum apreciază stilul de conducere al lui Nicușor Dan.

Întrebat de ce are această percepție, în condițiile în care și fostul președinte Klaus Iohannis era considerat un om calm, Ciolacu a replicat, luni la DC News: „Băga zâzanie. Nu știți că eu am vândut Ardealul? Eu am făcut nu știu ce. Eram dușmanul public numărul unu, țapul ispășitor pentru orice se întâmpla în România.”