Analistul a precizat pentru Sky News că mobilizarea avioanelor presupune decolarea imediată a avioanelor miliare, în cel mai scut timp posibil.
El a precizat că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, piloții fugeau spre avion și apoi decolau, iar timpul necesar decolării era mai scurt decât astăzi.
„În zilele noastre, totul pare să dureze puțin mai mult, deoarece avioanele ies din hangarele și rulează pe pistă, însă decolează în câteva minute. Spre deosebire de 45 de secunde aproximativ, ele decolează în 3 sau 4 minute”, a estimat analistul Michael Clarke.
El a precizat că avioanele de luptă sunt echipate cu motoare moderne și pot ajunge și pot ajunge chiar până la înălțimi între 40.000 și 50.000 de metri.
Avioanele militare se pot apropia rapid de avioanele-țintă, după cum a explicat Clarke.
Scopul lor este să-și facă simțită prezența și să urmeze pașii specifici protocoalelor pentru escortarea aeronavelor ostile, până la ieșirea din spațiul aerian național.
„Dacă aeronava problematică se pregătește să facă o mișcare ostilă, atunci pilotul aeronavei trebuie să decidă ce va face. La sol, poți fi sigur că există un avocat care stă lângă controlorul aerian, dar, în ultimă instanță, orice pilot îți va spune că este pe cont propriu”, a precizat analistul.
Despre costurile acestui tip de operațiuni, analistul a precizat că nu sunt foarte ridicate.
„Avioanele militare desfășoară exerciții regulate, deci singurul cost presupune doar consumul de combustibil”, a explicat acesta.
Dacă misiunea presupune și lansarea de rachete, atunci costurile financiare ale misiunii sunt mai mari, în funcție de tipul de rachetă, precizează analistul militar.
„Dar este interesant că, atunci când oamenii vorbesc despre costurile războiului, pentru mulți este un fapt incomod că războiul nu costă atât de mult. Costurile implică doar cantitatea suplimentară de combustibil și muniție”, este de părere Clarke.
Reamintim că, în urma atacurilor rusești din Ternopil, România a trimis patru avioane de luptă, pentru a monitoriza spațiul aerian de la granița cu Ucraina, după ce una dintre done a pătruns în spațiul aerian al României.
În noaptea de marți spre miercuri, Rusia a lansat un atac cu 470 de drone și 47 de rachete deasupra orașului Ternopil din vestul Ucrainei. De asemenea, în Polonia, au fost închise două aeroporturi pentru a permite decolarea avioanelor militare de pe pistă.