„Despre acest raport, președintele României a anunțat că, în legătură cu instituțiile responsabile, vor clarifica toate aspectele care nu au fost încă clarificate. Eu am văzut acum o perioadă, ceea ce a fost transmis și în spațiu public, un raport cu privire la ce s-a întâmplat în timpul alegerilor și mi se pare că s-a trecut destul de repede public peste detaliile din acel raport, care, din punctul meu de vedere, sunt destul de identificabile și măsurabile și grave”, a declarat Miruță.
Reamintim că raportul întocmit de procurorul general, Alex Florența, privind anularea alegerilor din 2024, însoțit de informații privind ingerințele rusești, a fost prezentat de către Nicușor Dan anul trecut, în octombrie, la Copenhaga.
Recent, Congresul SUA a publicat un raport preliminar, despre care președintele Nicușor Dan a precizat că referirile la țara noastră sunt „strict contextuale”.