„Suntem la a șasea întâlnire regională. Au mai rămas două, Regiunea Nord-Vest și Regiunea Vest, pe care le vom face după sărbătorile de Paște, în 17 aprilie și în 18 aprilie. astăzi desfășurătorul a fost același ca și în celelalte întâlniri regionale. Am prezentat situația la zi și eu și colegii din guvern, pornind de la vicepremier și continuând cu miniștrii prezenți. Imaginea guvernării, autoevaluarea pe care și-au făcut-o și sau ne-o facem vizavit de prezența noastră în coaliție și în guvern”, a declarat Sorin Grindeanu, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.
Despre curentul dominant din cadrul organizației de la București, liderul social-democrat a apus: „Aici la București, ca să trag o concluzie, până am ieșit noi din sală, aici cam toată lumea care a luat cuvântul a cerut să trecem în opoziție”.
Grindeanu a amintit că votul final privind viitorul Partidului Social Democrat în cadrul guvernării va fi dat pe 20 aprilie.
În cadrul conferinței de presă, președintele partidului a făcut declarații și despre opoziția internă față de ieșirea de la guvernare.
„Pot să vă spun un lucru. Un singur om s-a exprimat în toate cele șase întâlniri regionale, cum că ar fi bine să continuăm în același mod. Avem și noi bolojenistul nostru, evident, Toma de la Buzău. În rest, nici măcar o persoană în cele șase întâlniri regionale nu a spus că ar trebui să continuăm în această formă”, făcând referire la primarul Constantin Toma care a criticat în repetate rânduri conducerea partidului.